Antena Căutare

Decizie de ultimă oră în cazul medicului acuzat că a operat un deget greșit! Declarația pacientului, tulburătoare: ”Vai, Batman, m-am dus să mă opereze la degetu' mic şi m-au operat la degetu' mijlociu. Țara lu' Papură-Vodă!”

Conducerea Spitalului de Recuperare din Cluj-Napoca a declanșat o anchetă internă în cazul chirurgului Alexandru Georgescu, acuzat de un pacient că i-a operat un alt deget de la mână decât cel suferind.

Conducerea Spitalului de Recuperare din Cluj-Napoca a declanșat o anchetă internă în cazul chirurgului Alexandru Georgescu, acuzat de un pacient că i-a operat un alt deget de la mână decât cel suferind.

Managerul Spitalului de Recuperare, Sanda Patrichi, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că ancheta este în derulare în cazul respectiv.

''Avem o anchetă internă în derulare și în momentul în care se finalizează pot să vă spun orice detalii rezultă din anchetă. Pacientul a fost într-adevăr pacientul nostru, s-a intervenit asupra lui, dar mai departe vă voi spune când se finalizează'', a spus Sanda Patrichi.

CITEȘTE ȘI: Unul dintre cei mai apreciaţi medici din România i-a operat DEGETUL SĂNĂTOS unui pacient: "Dar nu la cel mijlociu ai probleme?"

Articolul continuă după reclamă

Ea a mai spus că s-a autosesizat în cazul respectiv și că pacientul n-a făcut vreo sesizare.

Pacientul, Vlad Manases, a scris pe contul său de socializare că el l-a atenționat pe medic. ''Vine profesorul și începe să taie. După o jumătate de oră încep să îmi pun întrebări. Brațul începe să mă doară groaznic și mă gândesc în momentul acela că degetul meu mic e cam ferit de băieții aceștia care se distrează de minune. Îi spun doctorului că anestezia și-a făcut bine efectul în sensul în care nu simt că lucrează la degetul mic. Profesorul se oprește, belește ochii și-i face mari, și mă întreabă: 'Dar nu la degetul mijlociu ai probleme?' 'Nu, domnule doctor, degetul mic este cel afectat.' Am stat de 2 ori mai mult pe masa aia de operații decît ar fi trebuit să stau'', a scris Vlad Manases pe contul său de socializare.

”Vai, Batman, m-am dus să mă opereze la degetu' mic şi m-au operat la degetu' mijlociu. Țara lu' Papură-Vodă!”, i-a răspuns Vlad unui prieten, curios să afle mai multe detalii despre acest caz halucinant.

Imagini șocante! Un constănţean şi-a bătut soţia în plină stradă, de fața cu băiețelul lor. Copilul a fost trântit la pă... VESTE EXTREM DE TRISTĂ pentru elevi. ATENȚIE! Se întâmplă din acest an școlar! O să fie tot mai greu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Sibiu sau Craiova? Unde poți merge duminică, 15 noiembrie 2026, la târgurile de Crăciun deja deschise. Ce oferă fiecare
Sibiu sau Craiova? Unde poți merge duminică, 15 noiembrie 2026, la târgurile de Crăciun deja deschise. Ce oferă...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x