Antena Căutare

Decizie drastică! Liceele cu promovare zero nu vor mai organiza clase de a IX-a

Liceele care au avut promovare zero la Bacalaureat 2019 nu vor organiza clasele a IX-a în 2020. Prevederea a fost aprobată de către Ministerul Educației.

Liceele care au avut promovare zero la Bacalaureat 2019 nu vor organiza clasele a IX-a în 2020. Prevederea a fost aprobată de către Ministerul Educației.

„Propunerile privind cifra de şcolarizare pentru clasa a IX-a cu frecvenţă zi învăţământ liceal, pe nivelul/filiera/profilul/specializarea /calificarea profesională/programul de studii, pentru care s-a obţinut prin ordin de ministru autorizarea de funcţionare provizorie/acreditarea, se vor face numai de către unităţile de învăţământ în care, în sesiunea iunie-iulie 2019 a examenului de bacalaureat, nu s-a înregistrat procent de promovabilitate de 0% sau în care acest examen a fost promovat de cel puţin un absolvent”, se arată în documentul publicat în Monitorul Oficial.

Peste 40 de licee din țară nu au avut nici măcar un elev care să promoveze examenul de Bacalaureat în sesiunea din iulie, în timp ce în 23 de județe există cel puțin un liceu cu rata de promovare zero.

Argeș - Liceul Tehnologic Auto Curtea de Argeș

Articolul continuă după reclamă

Bacău - Liceul Tehnologic Răchitoasa, Liceul Tehnologic Târgu Ocna

Buzău - Liceul Tehnologic Comuna Rușețu

Brăila - Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny” Brăila, Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” Brăila, Liceul Tehnologic ”Gheorghe K. Constantinescu” Brăila

Călărași - Liceul Tehnologic ”Dan Mateescu” Călărași, Liceul Tehnologic ”Duiliu Zamfirescu” Dragalina, Liceul Tehnologic ”Dan Mateescu” Călărași

Constanța - Liceul Tehnologic ”Nicolae Istrățoiu” Deleni

Caraș Severin - Liceul Tehnologic ”Constantin Lucaci” Bocșa, Liceul Tehnologic ”Sf Dimitrie ” Teregova, Liceul Tehnologic Berzovia

Dolj - Liceul tehnologic Special ”Beethoven” Craiova

Covasna - Liceul Tehnologic ”Apor Peter” Târgu Secuiesc, Liceul Tehnologic Nr.1 Borcea

Giurgiu - Colegiul Tehnic ”Viceamiral Ioan Bălănescu” Giurgiu

Gorj - Liceul Tehnologic Stoina

Harghita - Liceul Tehnologic ”Tivai Nagy Imre" Sânmartin,Liceul Tehnologic Corund, Liceul Tehnologic ”Gabor Elek” Vlăhița”, Liceul Tehnologic ”Sover Elek” Joseni

Ilfov - Liceul Tehnologic ”Pamfil Șeicaru” Ciorogârla

Iași- Liceul Tehnologic Petru Rareș din Târgu Frumos, Liceul Tehnologic UCECOM ”Spiru Haret” Iași

Maramureș- Liceul Tehnologic Poienile de sub munte, Liceul Tehnologic Repedea, Liceul Tehnologic Ruscova, Liceul Tehnologic Vișeu de sus

Mehedinți - Liceul Tehnologic Drobeta Turnu Severin, Liceul Tehnologic ”Constantin Brâcuși Târnăveni

Mureș - Liceul Tehnologic ”Aurel Persu” Tîrgu Mureș”, Liceul Tehnologic ”Ion Vlasiu” Tîrgu Mureș

Neamț - Liceul Tehnologic Nisiporești, Comuna Botești – Nisiporești

Olt - Liceul Tehnologic ”Ion Popescu-Cilieni”, Liceul Tehnologic Crîmpoia

Suceava - Liceul Tehnologic ”Vasile Gherasim” Marginea

Sălaj - Liceul Tehnologic ”Petri Mor Nușfalău

Teleorman - Liceul Tehnologic ”Andrei Șaguna” din Botoroaga, Liceul Tehnologic ”Emil Racoviță” Roșiori de Vede, Liceul Tehnologic ”General David Praporgescu” Turnu Măgurele

Tulcea - Liceul Tehnologic ”Simion Leonescu” Luncavița

Rezultate Loto 6/49 din 19 septembrie 2019: Numere câștigătoare, extrase joi... Steagul comunist, arborat cu mândrie în fața fostei închisori Pitești, locul în care 5.000 de români au suportat chinuri...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x