”În această seară, în jurul orei 19.00, prin apel 112, un bărbat a sesizat că a găsit în vehiculul său de transport, lăsat pe Splaiul Independenţei, Sector 5, un bărbat decedat. Apelantul a precizat ca maşina se defectase şi urma să o ridice”, a transmis, vineri seară, Poliţia Capitalei.
Sursa citată a precizat că cercetările au fost preluate de Serviciul Omoruri în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul.
Cadavrul urmează să fie ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.
Sursa : news.ro