Antena Căutare

Detalii înfiorătoare în cazul profesoarei înjunghiate! Cine este agresorul și ce motiv ar fi avut să o atace

Tânărul care a înjunghiat o profesoară în vârstă de 43 de ani din Ploieşti nu se află la prima faptă de acest fel. Agresorul, fost elev al acestei femei, ar fi atacat-o pentru rolul acesteia într-o decizie în defavoarea lui.

Tânărul care a înjunghiat o profesoară în vârstă de 43 de ani din Ploieşti nu se află la prima faptă de acest fel. Agresorul, fost elev al acestei femei, ar fi atacat-o pentru rolul acesteia într-o decizie în defavoarea lui.

Profesoara în vârstă de 43 de ani din Ploieşti a fost atacată marţi pe holul şcolii de către Alexandru Niţulescu, fost elev al ei, acum în vârstă de 22 de ani. Tânărul a reuşit să o înjunghie pe femeie cu un cuţit de bucătărie.

Atacul a avut loc marţi, în jurul orelor 13.00, pe holul principal al Liceului ”Spiru Haret” din Ploieşti, chiar în faţa cancelariei.

Femeia este în şoc hemoragic, a fost înjunghiată în zona abdominală, şi există posibilitatea ca lama cuţitului să-i fi atins organele interne. Medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti au decis să intervină chirurgical imediat ce profesoara a fost adusă la unitatea de primiri urgenţe.

Articolul continuă după reclamă

Agresorul a fost prins de jandarmi.

Atacatorul amenințare cu un cuțit către un coleg

Suspectul Alexandru Niţulescu nu este la prima faptă de acest fel. În anul 2016, când încă era elev al liceului „Spiru Haret”, el a ameninţat tot cu un cuţit un coleg de şcoală.

Atunci s-a întocmit dosar penal pentru ameninţare, iar Alexandru Niţulescu a fost amendat cu 500 de lei. Dosarul a fost trimis spre soluţionare Parchetului.

Motivul pentru care tânărul și-a atacat fosta profesoară

Motivul atacului nu a fost stabilit de anchetatori, dar aceştia au deja cel puţin două justificări ale actului necugetat al tânărului.

Acesta a fost examtriculat din liceu, iar profesoara de matematică (care este soţia unui judecător de la Judecătoria Ploieşti) se pare că a fost cea care a avut un cuvânt greu de spus atunci când s-a luat această decizie.

În plus, există informaţia conform căreia Mihai Alexandru Niţulescu ar fi fost internat în trecut la un spital de specialitate din Bucureşti, potrivit adevarul.ro.

Tragedia ar fi putut fi și mai mare

Bărbatul putea să producă o tragedie şi mai mare. În momentul în care a fost prins de către un echipaj de jandarmi aflat în patrulare, acesta avea la el mai multe arme albe, dar şi o sticlă cu alcool, din care cel mai probabil şi consumase.

Potrivit unui comunicat remis presei de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova, „patrula de jandarmi care se afla la legătură cu paznicul a trecut la urmărirea acestuia, imobilizandu-l la aproximativ 25-30 metri de intrare în instituţie. Pe timpul urmăririi persoana în cauză a lovit cu pumnul parbrizul unui autoturism parcat în zonă. După imobilizare, la controlul corporal şi al bagajelor au fost găsite asupra acestuia următoarele: - un cuţit de bucătărie cu lama de 10 cm, un toporaş cu coada metalică, o teslă cu coada metalică, un patent, o foarfecă, un PET de 2 l tăiat în care se aflau cuie, o sticlă de 0,5 l cu alcool, cu miros specific de ţuică, consumat din el”, se arată într-un comunicat al IJJ Prahova. Tânărul a fost reţinut şi predat Poliţiei, iar acum se află la audieri.

Surse apropiate de anchetă spun că Alexandru Niţulescu consumase băuturi alcoolice, la testul specific rezultând o alcoolemie de 0,45.

În paralel cu ancheta poliţiei cu privire la acest atac, se fac verificări administrative pentru a se stabili cum de a fost posibil ca o persoană străină de şcoală să pătrundă în clădirea instituţiei. În interiorul liceului unde a avut loc atacul se intră doar cu cartelă.

Se pare, spun martorii, că bărbatul ar fi profitat de o intrare în grup a mai multor elevi, dar şi de neatenţia paznincului, şi aşa a reuşit să se strecoare până în faţa cancelariei.

Tichete 2019. Ce români au dreptul la Tichetele de Creșă și Ce valoare au?... Un preot a primit semne de la Maica Domnului, după ce era să moară! Ce ar fi spus Fecioara Maria...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x