Antena Căutare

Dezastru pentru milioane de români! Cine are centrală de apartament va plăti o taxă uriașă!

Autorităţile readuc în discuţie taxarea proprietarilor care şi-au instalat o centrală termică individuală de apartament.

Autorităţile readuc în discuţie taxarea proprietarilor care şi-au instalat o centrală termică individuală de apartament. Oficialii spun că s-a majorat foarte mult numărul centralelor de apartament, iar ele cresc emisiile de dioxid de carbon.

Viorel Alicuş, director general în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), susţine că instituţia a făcut o verificare privind evoluţia numărului de centrale termice individuale în ultimii 3 ani în România. „Capacitatea acestor centrale a crescut de la 3.400 MW la 5.500 MW, în doar 3 ani, din 2015 în 2017”, a declarat Alicuş, în cadrul unor dezbateri în Parlament, scrie profit.ro.

Oficialul ANRE susţine că problema este că această concentrare de centrale e crescută mai mult în zonele urbane, iar efectul acestei aglomerări este creşterea de emisii de dioxid de carbon. În acest sens, el readuce în discuţie o idee mai veche, de a taxa proprietarii centralelor de apartament.

A ales să moară în ziua în care a divorțat! Un tânăr de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina în stâlp... Profețiile lui Nostradamus vizează viitorul apropiat: "Următorii cinci ani sunt importanți. Nimeni nu va scăpa!&quo...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Când se trece la ora de vară 2026. Când se dă ceasul înainte și care este motivul. Cum a început totul
Când se trece la ora de vară 2026. Când se dă ceasul înainte și care este motivul. Cum a început totul
Alimente care conțin mai multă Vitamina C decât portocalele. Ce poți să alegi în fiecare zi pentru sănătate
Alimente care conțin mai multă Vitamina C decât portocalele. Ce poți să alegi în fiecare zi pentru sănătate Catine.ro
Rezultate Loto azi, 5 februarie 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 5 februarie 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc...
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Robert Negoiță, după perchezițiile DNA: I-am făcut un deserviciu fratelui meu, legea prevede despăgubire, dar nu i-am oferit. Am făcut drumuri pentru românii din sectorul 3
Robert Negoiță, după perchezițiile DNA: I-am făcut un deserviciu fratelui meu, legea prevede despăgubire, dar... Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
„Despărțirea de...” Decizia neașteptată luată de Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean. Ce a anunțat actrița, care așteaptă al cincilea copil
„Despărțirea de...” Decizia neașteptată luată de Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean. Ce a... Elle
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pâine cu amestec de făină și semințe. Rețetă gustoasă și sănătoasă
Pâine cu amestec de făină și semințe. Rețetă gustoasă și sănătoasă HelloTaste.ro
O femeie a cumpărat cu 3 lei un portofel dintr-un second hand. L-a deschis când a ajuns acasă și a rămas impresionată de ce a găsit
O femeie a cumpărat cu 3 lei un portofel dintr-un second hand. L-a deschis când a ajuns acasă și a rămas... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia BZI
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara noastră
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara... Jurnalul
Cristi Chivu a purtat torța olimpică la Milano-Cortina! Momente de neuitat pentru fanii români
Cristi Chivu a purtat torța olimpică la Milano-Cortina! Momente de neuitat pentru fanii români Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Scădere drastică pe piața imobiliară față de 2025. Orașul cu cele mai scumpe locuințe, pe minus cu 27%
Scădere drastică pe piața imobiliară față de 2025. Orașul cu cele mai scumpe locuințe, pe minus cu 27% Observator
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse MediCOOL
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el UseIT
Brioșe vanilate cu gem de zmeură în interior, pentru răsfățul dulce al zilei
Brioșe vanilate cu gem de zmeură în interior, pentru răsfățul dulce al zilei Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x