Antena Căutare

Doi tineri din Prahova, care au sechestrat o fată de 17 ani pe care intenţionau să o folosească pentru practicarea prostituţiei, plasaţi sub control judiciar

Doi tineri din Prahova, care au sechestrat o fată de 17 ani pe care intenţionau să o folosească pentru practicarea prosituţiei, au fost plasaţi sub control judiciar. Cei doi au convins fata să plece dintr-un centru rezidenţial şi au dus-o la locuinţa unui dintre ei, unde au sechestrat-o. Fata urma să fie dusă în Bucureşti pentru a practica prostituţia, iar după împlinirea vârstei de 18 ani intenţionau să o ducă în Austria, în acelaşi scop.

”La data de 15 mai a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, constând în aceea că o adolescentă, de 17 ani, instituţionalizată în cadrul unei instituţii din Dâmboviţa, ar fi fost racolată în scopul exploatării prin practicarea prostituţiei. De asemenea, poliţiştii au stabilit că, în noaptea de 13 spre 14 mai a.c., minora ar fi plecat dintr-un centru de servicii sociale din Târgovişte şi ar fi fost ţinută într-o locaţie, fiindu-i îngrădită libertatea de mişcare”, au transmis, luni, autorităţile.

Sub coordonarea unui procuror DIICOT, poliţiştii au depistat minora în localitatea Puchenii Mari, judeţul Prahova, la locuinţa unui tânăr de 21 de ani.

La activităţile de căutare au participat şi poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, poliţişti de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova şi jandarmi de la Gruparea Mobilă Ploieşti.

”Din cercetări a reieşit că doi tineri, de 20, respectiv 21 de ani, ambii din judeţul Prahova, ar fi fost implicaţi în racolarea minorei, în vederea exploatării prin practicarea prostituţiei, pe raza municipiului Bucureşti, urmând să fie transportată în acelaşi scop în Austria”, a mai precizat Poliţia Română.

Articolul continuă după reclamă

Tinerii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar în urma prezentării la Tribunalul Dâmboviţa, instanţa de judecată a dispus măsura controlului judiciar.


Sursa : news.ro

Când vine nota de plată pentru ”euforia” din weekend. Alexandru Rafila, noi declarații: ”În șapte zile vom afla dacă ave... Cum stabilesc poliţiștii amenzile pentru cei care nu poartă mască! Cine scapă cel mai ieftin și cine poate plăti până la...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x