Antena Căutare

Dorinţele pot fi îndeplinite cu un simplu Ajut eu! Antena 1 şi Observator lansează platforma care împlinește vise

Să primeşti şi să dăruieşti - sunt cele două gesturi care schimbă vieţi şi unesc oameni. Sunt darurile pe care Antena 1 şi Fundaţia Mereu Aproape le pregătesc împreună cu voi. De ziua noastră, dăm startul unei campanii unde visurile prind viaţă. Platforma AJUTEU.RO este locul în care vă puteţi împlini o dorinţă sau puteţi dărui bucurie celor din jur.

Imagineza-ţi cum ar arata lumea daca toti am spune ajut eu. Câţi copii ar incepe o noua zi cu un zambet, cate familii ar incepe o noua viata, cate visuri mari s ar implini din gesturile noastre mici, puse unul langa altul.

Şi câte inimi ar bate cu bucuria unui vis împlinit. Dorinţele lor sunt în mâinile noastre.

”Vreau să merg la munte cu familia”, ”Vreau să merg la un meci cu FCSB”, ”Vreau să vină tati mai repede ca să facă și casa”, sunt doar câteva dintre dorințele unor copii.

Mecanismul este foarte simplu. Platforma AJUTEU.RO este locul unde visurile se împlinesc. Aici, oricine poate să-şi pună o dorinţă sau să ajute la împlinirea alteia. Pentru că să primeşti şi să dăruieşti sunt bucuriile care leagă oameni.

”Eu tocmai m-am intors de la prima filmare din acesta campanie. Şi da, numele AJUTEU este fix ce insemna acest proiect. am fost inttr un sat din botosani si am cunoscut o familie cu 6 copii care ar putea fi exemplu pentru orice familie din aceasta romanie. abia astept sa ii cunosteti si pe ei, si toate celelalte personaje ale colegilor mei.”, a declarat Mădălina Iacob, reporter Observator.

Pe 29 noiembrie, Sandra Stoicescu va gazdui prima gală a campaniei. Într-o ediţie specială, de sărbătoare, va fi alături de vedetele Antena 1 şi de Fundaţia Mereu Aproape. Îi veţi cunoaşte pe eroii poveştilor noastre, iar dorinţele vor fi împlinite cu ajutorul telespectatorilor.

Un român, printre cei 20 de răniți în urma unui atac sângeros la Kabul! 12 persoane, între care trei copii, au murit pe ... Postul Crăciunului, mult mai costisitor față de anul trecut. Cum ar trebui să arate o masă de post sănătoasă şi cât cost...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prețul aurului ar putea crește spectaculos în 2027! La ce valoare ar putea ajunge metalul prețios, potrivit estimărilor
Prețul aurului ar putea crește spectaculos în 2027! La ce valoare ar putea ajunge metalul prețios, potrivit...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 22 octombrie 2026. Report cumulat la Noroc de 1, 51 milioane de lei. Suplimentar 500.000 de lei la Loto 6/49
Rezultate Loto, 22 octombrie 2026. Report cumulat la Noroc de 1, 51 milioane de lei. Suplimentar 500.000 de lei la...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x