„Dragă şcoală, Rareş are o viaţă de trăit. Rareş nu are o şcoală de trăit, ci o viaţă”

O scrisoare impresionantă a devenit virală în mediul online. Blogul crestemoameni.ro a publicat un mesaj pe care chiar deținătoarea blogului îl transmite întregii societăți.

„Eu sunt Andreea şi sunt mama lui Rareş, un băieţel vesel, empatic şi plin de viaţă. Îţi scriu ca să îţi spun că mi-ar plăcea ca tu să mi-l dai înapoi, cel puţin la fel de bun şi frumos cum ţi l-am dat eu ţie.

Să îţi explic: Rareş e un om, chiar dacă are puţini ani, e un om, tratează-l ca atare! Ţine cont că omul are propriile nevoi şi sentimente şi nu le face să pară lipsite de importanţă, căci un om adult care nu ştie să îşi cunoască şi să-şi respecte nevoile şi sentimentele e un om pierdut şi trist.

Rareş are o viaţă de trăit. Rareş nu are o şcoală de trăit, ci o viaţă. Şi viaţa nu înseamnă doar fişe. Viaţa înseamnă şi joacă (sau mai ales joaca la vârste mici). Viaţa înseamna să mai participe şi la lecţii de teatru, dacă asta îi place, viaţa înseamnă să mai şi gătească, să mai şi sape în grădină, să se mai urce şi în copaci, să mai construiască iglu-uri şi să se ascundă în zăpadă, să mai socializeze cu oameni. Când să facă toate astea, dragă şcoală, când tu îi ocupi 8 ore pe zi cu “studiu”, doar aşa de dragul inerţiei?

Rareş se iubeşte pe el aşa cum e. Are încredere în el, are stimă de sine şi nu încearcă să braveze doar de dragul comparaţiilor şi evaluărilor din care e musai să iasă învingător. Nu îi anihila stima de sine, nu îi omorî curajul de a fi el şi nu mai avea pretenţia să fie bun la toate, aşa cum încerci prin veşnicele tale comparaţii! Nu pune presiune pe el! Lasă-l să îşi trăiasca frumos copilăria şi îţi promit eu că îşi va trăi frumos şi restul vieţii. Rareş e curios şi curajos să afle lucruri noi, să experimenteze, să creeze. Lasă-i timp să facă asta! Lasă-i timp să fie curios, pentru că, vezi tu, dacă îi ocupi tot timpul cu sarcini impuse, nu mai are când să îşi satisfacă şi curiozităţile şi încet, încet o să dispară.

Şi nu uita, că mama lui Rareş nu e eleva ta. Dacă ţi-ai asumat fapul că îmi educi copilul (că tot mi l-ai luat forţat), apoi educă-l! Dar, vezi tu, la ora asta tu nu educi pe nimeni. Tu doar stabileşti direcţii şi te bazezezi pe părinţi să îţi urmeze direcţiile, iar dacă ei nu pot să îţi plătească profesorii suplimentar să facă lucrurile pe care nu sunt în stare să le facă la şcoală. (că nu au timp, că nu au cu cine, sau că pur şi simplu sunt absurde şi nepotrivite caracteristicilor vârstelor cărora se adresează). Mama lui Rareş are şi ea o viaţă de trăit. Şi de muncit pentru trăit. Şi de făcut viaţa un pic mai frumoasă pentru ea şi pentru copilul ei.

Şi nu în ultimul rând, apleacă-te, dragă şcoala, şi asupra oamenilor pe care i-ai desemnat să îşi pună amprenta asupra vieţii copilului meu. Şi ei sunt oameni, să ştii. Şi e necesar ca ei să fie echilibraţi emoţional, să fie liberi de frustrări. Nu mai pune presiuni absurde pe ei. Ajută-i! Ajută-i, dar nu îi obliga. Ajută-i să fie curajoşi în primul rand, căci asta este o valoare pe care mi-aş dori să o transmită ei copilului meu. Nu-i mai forţa sa le transmită copiilor doar frica de eşec. Nu ştiu dacă realizezi, dar tu, scoală dragă, functionezi pe insuflarea şi cultivarea fricii.

Nu ştiu dacă tu te-ai gândit vreodată ce fel de adulţi îti doreşti să iasă din “mâna” ta… Dar eu m-am gândit. Şi mi-ar plăcea aşa: să fie curajos, vesel, să îşi asume acţiuni, fiind perfect conştient de consecinţe, să aibă stimă de sine, sa se accepte aşa cum e, să fie autodidact, să fie veşnic curios şi creativ, să fie independent (şi nu obedient), cu putere de decizie fără a necesita veşnice confirmări de la alţii. Ia spune-mi, prin practicile şi metodele tale de azi, copilul meu va fi la fel după ce termini tu cu el?
Nu, nu vreau sa îmi educi copilul ca să traiască perfect adaptat la lumea asta tristă şi rea, vreau sa îmi educi copilul în aşa fel, încat el sa construiască o lume mai bună şi mai frumoasă.

Andreea, mama lui Rareş”

Sursa:crestemoameni.ro.