Pe vremea asta imprevizibila, totul e posibil. Am asteptat vesti, am lasat vantul sa-mi intre prin manecile subtiri ale paltonului de doliu, m-am plimbat ezitant prin parcul de langa casa, cu picurii pe urmele mele, cu ochii pierduti intr-un orizont pe care nu-l mai pot ajunge din urma. M-am incheiat la nasturii de sus cand am vazut cat de tare bate vantul si am cautat insistent manusile negre in buzunarul din fata al gentii care-mi tragea umarul drept in jos. Cicatricele ultimelor saptamani se acutizeaza cu cat se apropie mai mult iarna, cu cat strazile fosnesc mai puternic a sarbatoare. A trecut si 1 Decembrie, primul 1 Decembrie fara tata, fara cel care m-a invatat sa cred in tara si in Unire. Parca nici n-a fost, asa discret s-a dus aceasta prima zi de iarna. Imi dau seama, cu fiecare clipa, ca vechile semnificatii ale vietii mele trebuie resuscitate si nu stiu daca sunt in stare sa fac asta.
Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰
