Antena Căutare

Elevii încep luni cursurile semestrului al doilea. Rămân școli închise din cauza gripei?

Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă se vor întoarce luni la ore şi vor începe cursurile semestrului al doilea după o săptămână de vacanţă, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă se vor întoarce luni la ore şi vor începe cursurile semestrului al doilea după o săptămână de vacanţă, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marina Manea, va continua triajul în unităţile de învăţământ, în contextul epidemiei de gripă din țara noastră.

"Un pre-triaj se va face de către cadrele didactice. Cadrele medicale vor face triaj", a declarat vineri pentru AGERPRES Marina Manea.

Următoarea vacanţă, cea de primăvară, este în perioada 20 aprilie - 5 mai, iar vacanţa de vară între 15 iunie şi 15 septembrie. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai, iar pentru clasa a VIII-a - în data de 7 iunie.

Articolul continuă după reclamă

Școlile ar mai putea fi închise doar la cerere

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei şi al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor şcolare.

Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situaţii obiective de urgenţă (intemperii, epidemii, calamităţi naturale) nu se poate face în perioada vacanţelor şcolare.

Detalii de ultimă oră despre pensile românilor! Ministrul Muncii: „Va fi un an istoric”... Surpriză pentru liceenii din Timișoara! Profesorii unei universități din oraș le oferă meditații gratuite...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Joi, 10 septembrie 2026: Peste 1 milion de euro sunt în joc la 6/49, iar la Joker peste 1,15 milioane de euro
Rezultate LOTO - Joi, 10 septembrie 2026: Peste 1 milion de euro sunt în joc la 6/49, iar la Joker peste 1,15...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Are 69 de ani și păzește singur mii de oi în munți. Suma fabuloasă cu care ar plăti pe cineva să-l ajute
Are 69 de ani și păzește singur mii de oi în munți. Suma fabuloasă cu care ar plăti pe cineva să-l ajute
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
„Nu vă mutați aici pentru o viață mai bună ca angajat”. O româncă stabilită în Spania spune că țara „nu mai este ce a fost”
„Nu vă mutați aici pentru o viață mai bună ca angajat”. O româncă stabilită în Spania spune că țara... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Nicușor Dan, așteptat să doboare 1.000 de urși cu o singură semnătură. Vânător sau ONG-ist?
Nicușor Dan, așteptat să doboare 1.000 de urși cu o singură semnătură. Vânător sau ONG-ist? Jurnalul
Horoscop 11 septembrie 2026: Ce se rupe pentru a face loc armoniei? Mesajul karmic al zilei
Horoscop 11 septembrie 2026: Ce se rupe pentru a face loc armoniei? Mesajul karmic al zilei Kudika
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari Redactia.ro
Primarul care a construit drum din bani publici către terenurile sale. Doar el îl folosește
Primarul care a construit drum din bani publici către terenurile sale. Doar el îl folosește Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x