Antena Căutare

Elevii vor avea nevoie de acordul părinților pentru a participa la manifestări artistice, culturale sau sportive în cadrul unor evenimente care participă demnitari şi politicieni

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a înaintat o propunere legislativă care prevede că susţinerea actelor artistice de către copii la evenimentele publice la care participă şi politicieni - să aibă loc numai după informarea scrisă şi detaliată a părinţilor de către cadrele didactice, iar orice prezenţă în şcoli a politicienilor, oficialităţilor şi demnitarilor trebuie să fie avizată motivat de o comisie specială constituită la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene. Proiectul mai prevede ca nerespectarea legii să fie sancţionată cu amendă de la 1.000 de lei până la 2.500 de lei.

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a înaintat o propunere legislativă care prevede că susţinerea actelor artistice de către copii la evenimentele publice la care participă şi politicieni - să aibă loc numai după informarea scrisă şi detaliată a părinţilor de către cadrele didactice, iar orice prezenţă în şcoli a politicienilor, oficialităţilor şi demnitarilor trebuie să fie avizată motivat de o comisie specială constituită la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene. Proiectul mai prevede ca nerespectarea legii să fie sancţionată cu amendă de la 1.000 de lei până la 2.500 de lei.

“Actualul cadru legislativ interzice politica în şcoli, dar din ce în ce mai multe evenimente publice recente demonstrează că, sub diferite forme, oficialităţi sau politicieni au găsit modalităţi prin care să profite de prezenţa copiilor şi a elevilor pentru propriile acţiuni de PR. Copiii nu trebuie să fie implicaţi în astfel de activităţi în care să le fie folosită imaginea, cu atât mai puţin în scopuri politice, iar cazurile recente, intens mediatizate, de la <Simfonia Lalelelor> sau campania <Balena albastră> demonstrează că legile aflate în vigoare înregistrează anumite lacune din acest punct de vedere”, se arată în expunerea de motive a iniţiatorului.

De asemenea, iniţiatorul afirmă că legislaţia actuală prevede că în cadrul procesului instructiv- educativ, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele didactice, instructori, personalul didactic auxiliar şi administrativ, de a fi informat asupra drepturilor sale, precum şi asupra modalitătilor de exercitare a acestora.

“Cu toate acestea, evenimente recente au demonstrat că elevii, la îndemnul şi sub supravegherea profesorilor, au fost implicaţi în acţiuni publice cu prezenţa politicienilor şi a oficialităţilor, fără a se solicita acordul părinţilor. Mai mult, aceste evenimente au avut loc uneori cu prezenţa mass-media, ceea ce ridică semne de întrebare în privinţa expunerii publice a copiilor şi tinerilor, fără acceptul lor. De asemenea, acţiunile sus-menţionate – <Simfonia Lalelelor> sau campania <Balena albastră>- i-au expus pe copii la o serie de activităţi umilitoare, potenţial periculoase pentru integritatea lor fizică şi dezvoltarea şi evoluţia lor psihologică”, mai spune iniţiatorul.

Articolul continuă după reclamă

Astfel, propunerea legislativă vrea să amendeze articolul 52 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, astfel încât cadrelor didactice, instructorilor, personalului didactic auxiliar şi administrativ să le fie interzisă implicarea copiilor şi a elevilor în manifestări publice artistice, culturale sau sportive dedicate unor demnitari, oficialităţi sau oameni politici.

Totodată, iniţiativa prevede că “susţinerea de către copii şi elevi a unor acte artistice, culturale sau sportive în cadrul unor evenimente publice la care participă demnitari, oficialităţi şi politicieni, în afara sau în interiorul unităţii şcolare, cu sau fără accesul mass-media, poate avea loc numai după informarea scrisă şi detaliată a părinţilor de către cadrele didactice, instructori, personalul didactic auxiliar şi administrativ şi primirea unui acord scris din partea acestora privind activităţile desfăşurate”.

Proiectul mai arată că orice prezenţă în şcoli a politicienilor, oficialităţilor şi demnitarilor în vederea unor campanii de informare, trebuie să fie avizată motivat de o comisie specială constituită la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene, iar nerespectarea legii se sancţionează cu amendă de la 1.000 de lei la 2.500 de lei.

Se schimbă vremea! COD GALBEN de ploi, descărcări electrice şi GRINDINĂ... BREAKING NEWS. Un nou CUTREMUR în România! Seismul a fost destul de puternic!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prețul aurului ar putea crește spectaculos în 2027! La ce valoare ar putea ajunge metalul prețios, potrivit estimărilor
Prețul aurului ar putea crește spectaculos în 2027! La ce valoare ar putea ajunge metalul prețios, potrivit...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 22 octombrie 2026. Report cumulat la Noroc de 1, 51 milioane de lei. Suplimentar 500.000 de lei la Loto 6/49
Rezultate Loto, 22 octombrie 2026. Report cumulat la Noroc de 1, 51 milioane de lei. Suplimentar 500.000 de lei la...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x