Antena Căutare

Federaţia Operatorilor Români de Transport anunţă că pregăteşte un protest, la jumătatea lunii octombrie, în Piaţa Victoriei, în contextul modificărilor legislative privind RCA

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) anunţă că pregăteşte un nou protest, la jumătatea lunii octombrie, în Piaţa Victoriei, în contextul modificărilor legislative privind RCA. La protest ar urma să participe transportatori din întreaga ţară.

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) anunţă că pregăteşte un nou protest, la jumătatea lunii octombrie, în Piaţa Victoriei, în contextul modificărilor legislative privind RCA. La protest ar urma să participe transportatori din întreaga ţară.

Reprezentanţii FORT afirmă, într-un comunicat de presă transmis miercuri, că nota de fundamentare elaborată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru proiectul de lege ce urmăreşte modificarea legii RCA reprezintă o sfidare la adresa tuturor asiguraţilor din România şi demonstrează că ASF este o altă instituţie a statului ce îşi pierde total "direcţia".

"În fundamentare, ASF consideră că modificările aduse legislaţiei, la numai doi ani de la aplicare, vor avea zero impact social, respectiv că nu vor afecta financiar microintreprinderile şi nici mediul de afaceri, în timp ce o mare parte din asiguratori pregătesc piaţa pentru majorări artificiale ale primelor RCA, bazându-se, în mod evident, pe sprijinul venit din partea Comisiei Europene ce tratează în continuare România doar ca o piaţă de desfacere în care marile corporaţii să facă profituri uriaşe", arată FORT.

Conform sursei citate, după ultimele proteste organizate de Federaţie împotriva tarifelor RCA, ASF a avut o contribuţie esenţială la menţinerea echilibrului în piaţă, prin aplicarea noilor prevederi ale Legii 132, odată cu apariţia acesteia în 2017, iar tariful de referinţă a contribuit esenţial la acest echilibru.

Articolul continuă după reclamă

Ei arată că Sectorul Asigurare-Reasigurare din ASF a solicitat finanţare de la Comisia Europeană pentru două proiecte de consultanţă, în valoare de peste trei sute de mii de euro, acordată de către autoritatea europeană de profil-EIOPA, având ca scop implementarea în România a celor mai bune practici de supraveghere la nivel european în contextul sistemului de supraveghere Solvabilitate 2, dar şi a conceptului de “business conduct” şi “consumer protection”.

"Consultanţa pentru direcţia de supraveghere a fost finalizată în anul 2018 fără a fi implementat însă nimic timp de un an de zile (există recomandări şi proceduri de lucru, ce însumează aproximativ o mie de pagini) în timp ce consultanţa pentru Direcţia de Supraveghere a Regulilor de Conduită este în curs (direcţie înfiinţată în anul 2018 cu scopul precis de a urmări comportamentul asigurătorilor în relaţiile cu clienţii, eventuale clauze abuzive în contracte, etc.). Anumite personaje din conducerea ASF doresc însă să desfinteze această direcţie, în mod contrar recomandărilor ce rezultă din procesul de consultanţă", susţin reprezentanţii FORT.

Ei mai susţin că, în ultimele luni, ASF a angajat "oportunişti printre care se se regăsesc rude ale unui controversat preşedinte de patronat".

"Se naşte în aceste condiţii întrebarea firească dacă nu cumva se pregăteşte o creştere de tarife RCA şi nu se doreşte existenţa unui control strict raportat conduitei în piaţă???", mai scrie în comunicatul Federaţiei.

Conform aceleiaşi surse, la finele anului 2018, Consiliul Concurenţei a sancţionat nouă companii de asigurare şi Uniunea Naţională a Societătilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) cu amenzi totale în valoare de aproximativ 53 milioane euro pentru încălcarea reglementărilor naţionale şi europene din domeniul concurenţei prin coordonarea comportamentelor pe piaţă în vederea majorării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA), însă ASF nu a luat nicio măsură împotriva admistratorilor acestor societăţi.

"În raport cu toate aceste probleme şi împotriva modificărilor legislative astfel justificate, în condiţiile în care ASF demonstrează ca se află din nou pe direcţia greşită, FORT se pregăteşte să organizeze la jumătatea lunii octombrie în Piaţa Victoriei un nou protest cu participarea transportatorilor din toată ţara", se arată în finalul comunicatului.

Sursa : news.ro

Un tânăr și-a făcut selfie, după ce a jefuit un club! Apelul lansat de proprietari: ” Prietenaș, dacă ţi-au trecut aburi... S-a aflat! Ce s-a întâmplat în salonul lui Mario Iorgulescu, înainte ca acesta să fie trimis, în secret, în Italia...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x