Antena Căutare

Fost administrator al unor firme, trimis în judecată de DNA în dosarul în care Tăriceanu era acuzat că a primit foloase materiale de aproape 800.000 de dolari

Petru Berteanu, fost administrator al unor societăţi comerciale a fost trimis în judecată de DNA pentru complicitate la luare de mită, în dosarul în care Călin Popescu Tăriceanu era acuzat că a primit foloase materiale de aproape 800.000 de dolari.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat, vineri, că procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, la data faptei administrator al unor societăţi comerciale, pentru complicitate la luare de mită.

În rechizitoriu se arată că inculpatul ar fi ajutat un înalt demnitar să pretindă şi să primească foloase materiale, în perioada aprilie 2007 - 25 noiembrie 2008, de la reprezentanţii unei companii străine din domeniul IT, în legătură cu adoptarea unor hotărâri de guvern prin care a fost aprobată încheierea a trei acte adiţionale la un contract comercial derulat de companie, având ca obiect închirierea, de către statul român, a unor licenţe IT.

Potrivit DNA, ajutorul ar fi constat atât în intermedierea realizării înţelegerii dintre demnitarul român şi reprezentanţii companiei străine cu privire la plata unui comision de 10% din valoarea actelor adiţionale, precum şi în facilitarea transferului folosului material în patrimoniul demnitarului.

În baza acestei înţelegeri, inculpatul ar fi primit suma de 2.581.519 de dolari prin intermediul unei societăţi offshore, corespunzător unui procent de 10 din primele două acte adiţionale încheiate. Comisionul corespunzător celui de-al treilea act adiţional nu ar mai fi fost achitat din cauza că a fost instalat un nou guvern, din care demnitarul nu mai făcea parte.

Articolul continuă după reclamă

"Din suma pe care ar fi primit-o în modul descris mai sus, inculpatul ar fi remis 800.000 USD în folosul demnitarului, prin plata parţială a datoriei pe care demnitarul ar fi avut-o faţă de o companie care îi furnizase consultanţă politică în perioada 2007 – 2008. Diferenţa din comisionul încasat ar fi rămas în patrimoniul inculpatului şi al unei persoane apropiate de acesta, fiind blocată parţial de autorităţile judiciare din Austria", arată DNA.

DNA precizează că s-a dispus disjungerea cauzei pentru continuarea cercetărilor cu privire la inculpatul Marian Marius-Dorin, la data faptei şef al Cancelariei prim-ministrului, cercetat pentru complicitate la luare de mită, întrucât nu a sosit răspunsul la comisiile rogatorii internaţionale care îl vizează pe acesta.

De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la ceilalţi participanţi la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, precum şi cu privire la alte posibile infracţiuni prin care a fost plătită diferenţa până la suma datorată de demnitar către firma de consultanţă.

Totodată, s-a dispus clasarea cauzei cu privire la două persoane fizice cercetate pentru dare de mită, care au denunţat fapta anterior sesizării organelor de urmărire penală.

Persoanele fizice şi juridice străine participante la fapta de dare de mită fac obiectul unei cauze penale instrumentate de autorităţile judiciare din Austria, împrejurare în care dispoziţiile art. 10 alin. 2 C.pen. împiedică punerea în mişcare acţiunea penală împotriva acestor persoane.

Conform DNA, prin rechizitoriu s-a solicitat confiscarea sumei de 830.000 euro de la inculpat, precum şi a sumei de 590.000 euro de la persoana care a primit o parte din comision. În acest scop, au fost indisponibilizate cinci imobile situate în Bucureşti evaluate la suma de 782.500 euro, precum şi un cont bancar deschis la o bancă din Austria.

Totodată, s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare în vederea confiscării sumelor de 100.000 euro şi 1.300.000 USD, respectiv a sumei de 2.600.000 euro de la două companii offshore implicate în săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Pentru stabilirea situaţiei de fapt şi pentru identificarea bunurilor sechestrate, procurorii DNA au cooperat cu autorităţile judiciare din Austria, Elveţia şi Israel.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de menţinere a măsurilor asigurătorii.

În 18 iunie, DNA anunţa că Marius-Dorin Marian, fostul şef al Cancelariei lui Călin Popescu Tăriceanu, la acea dată premier, şi administratorul unei firme sunt urmăriţi penal de DNA pentru complicitat la luare de mită în dosarul în care Tăriceanu era acuzat că a primit foloase materiale de aproape 800.000 de dolari.

Atunci, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Marius-Dorin Marian, la data faptei şef al cancelariei prim-ministrului, şi Petru Berteanu, la data faptei administrator al unor societăţi comerciale, pentru complicitate la luare de mită.

Plenul Senatului a respins, în 3 iunie, ridicarea imunităţii preşedintelui de atunci al acestui for legislativ, Călin Popescu Tăriceanu, după ce a dezbătut raportul Comisiei juridice care recomanda avizarea începerii urmăririi penale pentru Călin Popescu Tăriceanu în dosarul în care este acuzat că a primit foloase materiale de aproape 800.000 de dolari.

Sursa : news.ro

Un polițist din Teleorman face gesturi extreme! Acesta folosește cătușele în scopuri personale... Mai multe femei din Sălăj au participat la cursuri de autoapărare pentru femei! „Sunt dispuse să facă ceva pentru a se a...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Incident la extragerea Loto 6/49 din 29 octombrie 2026! Ce s-a întâmplat înainte de anunțarea numerelor câștigătoare
Incident la extragerea Loto 6/49 din 29 octombrie 2026! Ce s-a întâmplat înainte de anunțarea numerelor...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x