Antena Căutare

Fostul şef al Laboratorului de analize medicale de la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Alexandru Obregia", trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Fostul şef al Laboratorului de analize medicale de la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Profesor Doctor Alexandru Obregia" Elena Postolache a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită în formă continuată. Postolache ar fi primit peste 100.000 de lei de la reprezentanţii unei firme cu care unitatea medicală a avut contract, pentru a întocmi referate de necesitate privind achiziţia de produse necesare laboratorului de analize medicale.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei Elena Postolache, la data faptei medic primar, şef al Laboratorului de analize medicale din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Profesor Doctor Alexandru Obregia", pentru luare de mită, în formă continuată.

În rechizitoriu se arată că, în perioada 29 august 2014 - 19 iunie 2015, în contextul derulării unor contracte încheiate între Spitalul Clinic de Psihiatrie "Alexandru Obregia” şi o societate comercială, Elena Postolache, în calitatea menţionată, ar fi primit în trei tranşe, de la reprezentanţii firmei respective, suma totală de 102.200 de lei, arată DNA.

"Banii respectivi, ce ar fi reprezentat 3,5% din valoarea fără TVA a facturilor emise de societatea respectivă şi achitate de către Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, ar fi fost primiţi de inculpată în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, şi anume întocmirea unor referate de necesitate pentru achiziţia de produse necesare Laboratorului de analize medicale", scrie într-un comunicat de presă transmis, marţi, de DNA.

Inculpata a consemnat într-un cont bancar suma de 102.200 lei, asupra căreia s-a aplicat sechestrul asigurator în vederea confiscării speciale.

Articolul continuă după reclamă

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Sursa : news.ro

Avocatul patronului care s-a ocupat de dezinsecție rupe tăcerea: „A fost și el surprins de ce s-a întâmplat. Nu știa cât... Zeci de copii dintr-o grădiniță, evacuați după ce directoarea și-a dat seama că a făcut deratizare cu aceeași firmă care...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Experiența de casino online pe telefonul mobil: ce trebuie să știi
(P) Experiența de casino online pe telefonul mobil: ce trebuie să știi
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) De la primele zile de toamnă la zăpadă: Cum alegi ghetele pentru fete în funcție de vreme
(P) De la primele zile de toamnă la zăpadă: Cum alegi ghetele pentru fete în funcție de vreme
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x