Antena Căutare

Fraudă de proporții la o postliceală sanitară. Zeci de diplome, anulate după ce s-a descoperit că testele fuseseră completate de examinatori 

O fraudă de proporții a fost descoperită la Școala Postliceală Sanitară din Piatra Neamț, unde aproape 100 de foști elevi, profesori și medici au fost fost judecați. Nimeni, însă, n-a primit pedepse cu executare, însă absolvenților le-au fost anulate diplomele. 

Fraudă de proporții la o postliceală sanitară. Zeci de diplome, anulate după ce s-a descoperit că testele fuseseră completate de examinatori

Procesele în cazul fraudei de la fosta Școală Postliceală Sanitară din Piatra Neamț a scos la iveală faptul că foști elevi, profesori, dar și medici s-au aliat pentru ca absolvenții să ia note de trecere la examenul care atesta calitatea de asistent medical, potrivit Adevărul.ro.

Ancheta a scos la iveală faptul că, pentru unii, cursurile din cei trei ani au fost opționale, netrecând de prea multe ori pe la școală, în timp ce pentru alții, secretara unităţii le-a procurat proiectele de absolvire, pe care le avea de la promoţiile anterioare.

Ce se întâmplă cu diplomele false de la Spiru Haret. Şase persoane reţinute în dosarul privind fraudarea examenelor de licenţă şi master

Ba mai mult, înregistrările luate de pe camerele de supraveghere au scos la iveală modul de ”operare” al examinatorilor. Mai exact, aceștia aveau mai multe pixuri, stabileau care este mai aproape de culoarea cu care s-a scris teza şi treceau la „treabă“. În testele grilă erau întrebări care aveau unul, două sau chiar trei răspunsuri corecte, iar corectorii au completat tot ce trebuia pentru note cât mai mari.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, după vizionarea înregistrărilor s-a constatat că secretarul şcolii a mers prin sălile în care se corectau lucrările şi a solicitat membrilor comisiilor să-şi încalce atribuţiile.

Ba mai mult, deși au existat medici care n-au vrut să se vândă, un al treilea examinator a completat lucrările slabe numai atunci când ceilalţi nu erau atenţi, ori erau ieşiţi. Iar faptele revoltătoare nu se opresc aici, întrucât în alte săli unghiul camerei de filmat a fost poziţionat ca să nu permită focalizarea pe corectarea lucrărilor.

Scandalul diplomelor false se extinde! O facultate de top din București a „produs” zeci de specialiști falși: „În doi, trei ani o să pice totul peste noi!”

Condamnările aplicate au fost cu suspendare ori au constat în amenzi penale cuprinse între 1.000 şi 5.000 de lei, iar lucrările elevilor în culpă au fost anulate de instanţă.

La examenul din 2013 au fost un număr de 212 candidaţi, la proba orală trecând toţi, iar la scris şapte au picat, nereuşind să ia minim nota 5.

Cazul femeii arse în timpul operaţiei la Spitalul Floreasca: Poliţia Capitalei face cercetări pentru vătămare corporală ... El este tânărul care a lovit o femeie, la Constanța, în timpul ceremoniei de Bobotează. Primele declarații: ”Eu am pus p...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din Europa și planete
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce trebuie verificat
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x