Antena Căutare

FSLI a transmis patru măsuri pe care trebuie să le ia statul pentru combaterea violenţei în şcoli, după ce un bărbat a ameninţat copii directoarei unei şcoli din judeţul Iaşi şi că va distruge maşinile profesorilor

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a transmis, vineri, patru măsuri pe care trebuie să le ia statul pentru combaterea violenţei în şcoli, după ce un bărbat a ameninţat copii directoarei unei şcoli din judeţul Iaşi şi că va distruge maşinile profesorilor.

FSLI, care reprezintă interesele a peste 165.000 de angajaţi din sistemul de educaţie, cere Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Guvernului României şi Parlamentului aplicarea de urgenţă a măsurilor necesare pentru combaterea acestui fenomen al violenţei care are loc în incinta spaţiilor de învăţământ.

Federaţia a transmis patru măsuri pe care le consideră necesare:

1. Pază şi protecţie în unităţile de învăţămân t: siguranţa în unităţile de învăţământ este instituită, încă din luna martie 2007, prin Legea nr. 35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ, în responsabilitatea autorităţilor administraţiei locale, a inspectoratelor şcolare, inspectoratelor de poliţie, inspectoratelor de jandarmerie şi a unităţilor de învăţământ.

Însă, nerespectarea sistematică a acestei legi este cea care duce la situaţii în care viaţa elevilor şi a angajaţilor din educaţie este pusă în pericol. Faptul că oricine poate să pătrundă în incinta unei unităţi de învăţământ, fără să fie legitimat, este o mare problemă care trebuie rezolvată urgent.

Articolul continuă după reclamă

Considerăm că pot fi identificate resursele necesare prin care toate şcolile din România să beneficieze de pază şi protecţie. Altfel, elevii, dar şi angajaţii din şcoli, rămân vulnerabili la orice formă de violenţă.

2. L egea de protecţie a cadrelor didactice : la propunerea federaţiei noastre, în urmă cu patru ani a fost depusă o iniţiativă legislativă privind protecţia cadrelor didactice în îndeplinirea atribuţiei specifice funcţiei.

Aceasta a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi mai are nevoie doar de votul senatorilor. Legea trebuie pusă pe ordinea de zi a Senatului în regim de urgenţă, reprezentând o necesitate pentru sistemul de învăţământ, iar adoptarea ei – o prioritate.

După promulgare, legea va oferi protecţie cadrelor didactice în situaţii precum cea petrecută recent la Şcoala din Todireşti. Educaţia nu se poate face într-un spaţiu al terorii, al violenţei şi al fărădelegilor!


3. Punerea în aplicare de urgenţă a modificărilor din Legea educaţiei naţionale privind combaterea bullying - ului . Normele de aplicare a legii se află acum în dezbatere publică, iar din momentul intrării lor în vigoare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării are obligaţia să dispună toate acele măsuri prin care se face prevenţie, dar se şi intervine cu un plan concret de acţiune şi sancţiuni în cazurile de agresiuni de orice tip.

Toate aceste modificări în legislaţie vor ajuta elevii, profesorii şi părinţii în lupta cu violenţa din şcoli.

4. U rgentarea procedurii privind stabilirea incompatibilităţilor de ordin medical cu funcţia didactică , în vederea prevenirii comportamentelor deviante a celor care au ca menire principală educarea copiilor şi tinerilor. Vom evita astfel cazurile în care cadrele didactice au un comportament nepotrivit faţă de elevi sau părinţi.

De asemenea, se impune elaborarea Nomenclatorului bolilor profesionale pentru personalul din învăţământ.

”Noi nu vrem violenţă în unităţile de învăţământ şi considerăm că şcoala trebuie să fie un spaţiu sigur pentru toţi participanţii la actul educaţional: în egală măsură cadre didactice şi elevi. Ce se întâmplă în acest moment în unităţile de învăţământ este alarmant. Şcolile sunt expuse actelor de agresiune, iar elevii şi profesorii sunt vulnerabili, pentru că nu au cum să se apere. Atragem atenţia, încă o dată, că şcoala românească are nevoie urgentă de Legea de protecţie a cadrelor didactice. Senatorii au datoria de a vota acest proiect de lege pentru a contribui la diminuarea numărului cazurilor de violenţă din unităţile de învăţământ şi pentru instaurarea unui climat de siguranţă şi protectie a copiilor/ elevilor şi a profesorilor. O altă problemă majoră o reprezintă lipsa pazei în unităţile de învăţământ: aici este şi mai grav, pentru că avem o lege, dar care nu este aplicată de autorităţi şi nimeni nu este tras la răspundere pentru acest lucru. Componenta financiară nu trebuie să fie cea care stabileşte cum sunt protejate şcolile. Tot ce vrem este siguranţă şi respect reciproc în unităţile de învăţământ, vrem şcoli în care să nu ne mai fie frică!", a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI.

La Şcoala din Todireşti, judeţul Iaşi, un bărbat a ameninţat cu moartea copiii directoarei unităţii de învăţământ şi că va distruge maşinile profesorilor.

Sursa : news.ro

Imagini greu de privit la o școală din Dolj. În ce condiții stau preșcolarii... Documente cu valoare istorică, semnate de Nicolae Iorga, furate de la muzeu. Poliția îi caută pe făptași...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din Europa și planete
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce trebuie verificat
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x