Antena Căutare

Fumătorii au parte de noi interdicții! Ţigările mentolate dispar de pe piață

Ţigările mentolate vor mai putea fi comercializate până în 2019, însă vor dispărea de pe piaţă cele cu capsulă, iar pachetele cu astfel de ţigări care se află în acest moment pe piaţă vor putea fi puse în vânzare până la 20 mai 2017, potrivit modificărilor adoptate la Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun care urmează să fie supusă votului final în Parlament, a explicat Magdalena Ciobanu, expert în Ministerul Sănătăţii pentru Controlul Tutunului.

Ţigările mentolate vor mai putea fi comercializate până în 2019, însă vor dispărea de pe piaţă cele cu capsulă, iar pachetele cu astfel de ţigări care se află în acest moment pe piaţă vor putea fi puse în vânzare până la 20 mai 2017, potrivit modificărilor adoptate la Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun care urmează să fie supusă votului final în Parlament, a explicat Magdalena Ciobanu, expert în Ministerul Sănătăţii pentru Controlul Tutunului.

”În momentul în care va intra în vigoare legea, adică la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, vor trebui să dispară de pe piaţă produsele cu tutun aromate, mai specific ţigările care în momentul de faţă au capsule aromate în filtru. Cu data intrării în vigoare a legii, producătorii trebuie să fabrice pachetele de ţigări conform noilor reguli. Ţigările mentolate vor mai putea fi comercializate din păcate până în 2019”, a explicat Magdalena Ciobanu, la Palatul Parlamentului.

Potrivit modificărilor legislative, noul pachet de ţigări va avea o imagine grafică pe 65% din suprafaţa pachetului.

”Aceste imagini voi fi pe ambele feţe pentru că nu fi posibil să ascunzi imaginea în raftul de prezentare a produselor din tutun. Aceste imagini vor trebui schimbate la fiecare 1 ianuarie de acum încolo, în aşa fel încât oamenii să nu se mai obişnuiască cu imagiile şi să fie surprinşi de alte imagini. Pachetele inscripţionate conform vechilor reguli pot fi comercializate până la 20 mai 2017”, a mai spus Ciobanu.

Articolul continuă după reclamă

Deputaţii din Comisia Juridică şi Comisia de Sănătate au respins, marţi, toate amendamentele care modificau Legea antifumat şi au trimis Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun la votul final în forma promovată de Guvern, cu mici modificări.

Printre modificările respinse de deputaţi se numără redefinirea spaţiului închis, interzicerea fumatului în autovehicule în prezenţa copiilor sau a femeilor gravide ori amenajarea unor spaţiile speciale pentru fumat în unităţile spitaliceşti de psihiatrie.

Motivul pentru care aceste amendamente au fost respinse a fost faptul că modificările au fost introduse pe legea care transpune în România Directiva Europeană 40/2014 privind fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor de tutun care trebuia să intre în vigoare la 20 mai 2016.

Camera Deputaţilor este for decizonal în acest caz, după vot proiectul urmând să fie trimis spre promulgare la preşedintele Klaus Iohannis. După ce legea va fi publicată în Monitorul Oficial, prevederile vor intra în vigoare după 30 de zile.

Porți numele unui animal? Ai intrarea gratuită la Muzeul Antipa... O educatoare a bătut crunt o fetiță de patru ani, pentru că nu ar fi ştiut să coloreze un copac!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
(P) Sezonul reducerilor Garmin Romania – discounturi de până la 2.040 de lei
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x