Antena Căutare

GDF SUEZ Energy România lansează "Săptămâna Inovației"

În contextul în care lumea este în continuă schimbare, iar tranziţia energetică este o realitate, tendinţele care caracterizează sectorul energiei sunt acelea de reducere a consumul energetic prin implementarea unor măsuri de eficienţă energetică, de promovare a energiilor nepoluante, cu emisii reduse de CO2 şi de producere a unei energii descentralizate. GDF SUEZ Energy România își propune să țină pasul cu acestei evoluţii, integrând inovația în centrul strategiei sale de business.

În contextul în care lumea este în continuă schimbare, iar tranziţia energetică este o realitate, tendinţele care caracterizează sectorul energiei sunt acelea de reducere a consumul energetic prin implementarea unor măsuri de eficienţă energetică, de promovare a energiilor nepoluante, cu emisii reduse de CO2 şi de producere a unei energii descentralizate. GDF SUEZ Energy România își propune să țină pasul cu acestei evoluţii, integrând inovația în centrul strategiei sale de business.

Astfel, în perioada 15-19 iunie, GDF SUEZ Energy România organizează Săptămâna Inovației, o inițiativă a Grupului din care compania face parte, ce se desfășoară în peste 20 de țări din întreaga lume. Acest demers va reuni experți, clienți, parteneri și angajați care vor dezbate teme de interes cum ar fi eficiența energetică, energia regenerabilă, tehnologiile și orașele smart sau mobilitatea, toate acestea ilustrate prin prezentarea unor studii de caz inovative din domeniu.


Parteneriat cu Universitatea Politehnică București

Prima zi a Săptămânii Inovației, care are ca temă Eficiența Energetică, va fi marcată de un moment important, semnarea unui parteneriat pe termen lung cu Universitatea Politehnică București, având drept obiectiv principal încurajarea activităţii ştiinţifice şi de cercetare în domeniul energiei care să se concretizeze prin identificarea şi dezvoltarea unor soluţii de eficientizare a consumului energetic şi de dezvoltare a unor surse alternative de energie cât mai prietenoase cu mediul.

Articolul continuă după reclamă

Cu ocazia încheierii acestui parteneriat, dl Eric Stab, Preşedinte şi CEO GDF SUEZ Energy România, a declarat: „A susţine generaţiile de studenţi este, cu certitudine, o modalitate de a răspunde provocărilor actuale şi viitoare din energie, iar parteneriatul pe care l-am semnat astăzi cu Universitatea Politehnică Bucureşti se înscrie în această direcţie, creând premisele pentru a identifica, selecta şi dezvolta în comun soluţii inovative pentru o energie mai judicios consumată, care să permită o mai bună calitate a vieţii.”

Compania GDF SUEZ Energy România a prezentat partenerilor săi de afaceri cele mai noi servicii care, prin monitorizarea şi controlul centralei termice de pe dispozitive mobile, permit consumatorilor casnici economii ale consumului de gaze naturale. Pentru consumatorii industriali, compania a prezentat o soluţie de ultimă generaţie, Vertuoz, destinată controlului atent al consumului de energie cu scopul creşterii eficienţei energetice.


Pământul s-a zguduit! A avut loc un nou cutremur în această dimineaţă, în România... Veste URIAŞĂ pentru absolvenţii clasei a XII-a! Vor avea parte de o mega supriză dacă vor face asta!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto azi, 27 august 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 27 august 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce poți să pățești dacă publici pe Facebook filmări cu nereguli în trafic! Detaliul ce îți poate aduce probleme cu legea
Ce poți să pățești dacă publici pe Facebook filmări cu nereguli în trafic! Detaliul ce îți poate aduce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta prin gunoaie
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!”
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!” BZI
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia Jurnalul
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x