Antena Căutare

Un fost campion național, găsit mort în condiții mizere

Un fost campion național la box s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani, într-un container mizer, în care a trăit în ultimii ani. 

Un fost campion național la box s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani, într-un container mizer, în care a trăit în ultimii ani.

Este vorba despre Horst Adolf Stumpf, fost campion național ce a fost medaliat cu bronz la Campionatele Europene la box și care ra cunoscut pentru faptul că a fost trimis să-l bată pe Paul Goma, scriitor român și militant anticomunist, după

cum povestea chiar acesta în ”Culorea Curcubeului” și în ”Infarct”.

Potrivit Adevărul, ordinele veneau chiar din fruntea statului: „Vreau ca Goma să fie bătut rău azi. Să fie bătut până nu mai ştie ce-i cu el”, relatează Ion Mihai Pacepa felul în care Nicolae Ceauşescu înţelegea să se răzbune. Nu a fost singurul moment în care şeful statului s-a folosit de campionul naţional. Stumpf a fost deghizat în măturător de stradă şi silit să bată până la inconştienţă un diplomat străin care refuzase să fie agent de spionaj pentru România.

Articolul continuă după reclamă

Fostul subofiţer de la Steaua nu şi-a negat niciodată trecutul. Ba mai mult, nici măcar nu a etalat false mustrări de conştienţă.”Nu ştiam cine este (nr – Paul Goma). Mă cinstea Miliţia, mă luau şi mă lăsau în faţa blocului. Intram în casă, făceam iureş şi la revedere. M-am întâlnit cu el peste ani şi i-am zis că n-aveam ce să fac. Ştia foarte bine că are securişti împrejurul blocului”, a declarat Stumpf conform unui articol apărut pe merg.in.

Horst Stumpf a avut o lungă prietenie cu alcoolul, ceea ce i-a adus numai necazuri. Şi înainte, şi după 1989, scrie Mediafax.

„Până în 2001 am stat în Drumul Taberei. După, m-am întors în Popeşti-Leordeni, de unde m-a izgonit nevasta. Pensia 365 de lei, un rahat. Îţi vine, mă, să crezi aşa ceva?”, declara fostul boxer, conform aceleiaşi surse.


Direcţia de Sănătate Publică din Marea Britanie: ţigările electronice sunt cu 95% mai puţin dăunătoare faţă de ţigările ... Rusia şi Ucraina, din nou în pragul războiului! Parlamentul a aprobat Legea marţială...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Marele premiu la Loto 6/49 a fost câștigat! Un român a dat 32,50 de lei pe bilet și a câștigat aproape un milion de euro
Marele premiu la Loto 6/49 a fost câștigat! Un român a dat 32,50 de lei pe bilet și a câștigat aproape un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce te relaxezi mai repede într-o cameră de hotel decât în propria locuință, chiar dacă este mai mică. Explicația surprinzătoare
De ce te relaxezi mai repede într-o cameră de hotel decât în propria locuință, chiar dacă este mai mică....
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x