I-a fost prieten și a vrut să o lase să se odihnească în pace. Scrisoare cutremurătoare către Mădălina Manole, la șase ani de la moarte: "N-am să renunț..."

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește A1 pe Discover

Pe 14 iulie 2010 ar fi împlinit 43 de ani. Pe 14 iulie 2016, 49. Însă nu-și aniversează ziua de naștere, pentru că sunt șase ani de când s-a stins. Mădălina Manole a murit chiar de ziua ei, acum șase ani, când o țară întreagă a fost cutremurată de vestea decesului îndrăgitei artiste. A lăsat în urmă o familie distrusă și un copil, pe micuțul Petru.

În tot acest timp, unul dintre ce mai mari fani ai săi, care a avut ocazia să o cunoască, i-a scris câteva rânduri "fetei cu părul de foc", trecută mult prea devreme în neființă.

Scrisoare către Mădălina Manole…

6 ani de tristeţe, durere şi dor de Mădălina …

Mi-aş dori să pot schimba trecutul, să dau timpul înapoi.
Aş vrea să fie totul bine, să te văd din nou zâmbind.
Aş vrea să ştiu cum eşti, ce simţi.
Aş vrea să fie ca înainte, doar asta vreau, te rog eu, nu uita!
Aş vrea să mă chemi la spectacole, să te privesc, să te ascult şi să zâmbim mereu. Dar astea-s vise de ale mele, dar am să încerc să le realizez.
Am gânduri, dar tu eşti departe…
N-am să renunţ, chiar dacă e lung drumul, dar vocea ta îmi călăuzeşte paşii către tine…
Te cunosc de multă vreme, sau de puţină vreme? Mai contează oare?
Contează numai prietenia! Şi totuşi mi-ai oferit zâmbete, râsete, bucurie şi o nespusă onoare să mă număr printre prietenii tăi.
Nu aş vrea să crezi vreodată că am nevoie de un motiv anume să îţi arăt cât însemni pentru mine. Şi ştiu sigur că nu numai pentru mine. Ştiu sigur că ai reuşit să strângi în jurul tău oameni care stiu să te aprecieze, să te iubească.
Vei spune că nu dai nimic special. Ba da, pentru că nu puţini oameni ştiu să semene şi să crească aşa de frumos prietenia adevarată. De fapt, eşti primul OM care m-a învăţat să iert, să iubesc muzica.
Tu eşti lumina ochilor mei!
Viaţa mea e mai bogată pentru că te-am cunoscut, şi pot spune asta cu sinceritate. Şi sunt lucruri pe care m-ai învăţat, şi care nu se pot răsplăti cu altceva decât afecţiune şi recunoştinţă.
Şi sper ca măcar atât să mă învrednicesc să îţi ofer mereu...
Şi atâta vreme cât mă vei numi printre prietenii tăi, ştiu că nici timpul ce va trece de acum încolo nu va curge în zadar!

De aici de pe pământ, voi trimite „scrisori imaginare” către neant ştiind că „acolo” există cineva care nu va rămâne nepăsător, şi gândul acesta mă va umple de bucurie, de tristeţe, şi cu tăinuită grijă îmi voi ascunde marea de lacrimi…

Cu recunoştinţă,

Daniel GHEORGHE

4 iulie 2016