Iarna își face loc rapid și sigur, iar mercurul din termomentre pare să scadă tot mai mult. În ultimele zile s-au înregistrat temperaturi mai mici decât cele normale pentru această perioadă, iar în perioada următoare sunt așteptate ninsori.
Meteorologii au emis cod galben de ceaţă şi burniţă ce depune polei în mai multe zone din ţară.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis cod galben de ceaţă şi burniţă ce depune polei pentru mai multe zone din ţară. Judeţele vizate de atenţionarea nowcasting sunt: Dâmboviţa şi Argeş, unde se va semnala burniţă ce depune polei, Cluj, Dej Turda, Târgu-Mureş, Sibiu, Satu Mare, unde este ceaţă densă.
În zonele cu ceaţă, vizibilitatea este scăzută local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri. Atenţionarea este valabilă joi, între orele 07:00 - 14:00.
Cea mai scăzută temperatură din ţară, minus 12 grade Celsius, sa înregistrat, joi dimineaţă, la Miercurea Ciuc, unde a fost consemnată, pentru a doua zi consecutiv, minima naţională a zilei în acest sezon.