Antena Căutare

Imaginea NENOROCIRII care s-a abătut asupra României. Cum suntem UCIȘI în timp real fără să știm nimic!

Pulberi în suspensie, ozon sau dioxid de azot: o hartă interactivă permite informarea, în timp real, asupra calității aerului la nivel local din Europa, continent în care poluarea atmosferică cauzează anual sute de mii de decese premature, informează AFP, preluat de Agerpres.

„Indicele european privind calitatea aerului", lansat joi de Agenția Europeană de Mediu (AEM) și de Comisia Europeană, centralizează oră de oră informații provenind de la peste 2.000 de stații de monitorizare de pe întregul teritoriu european.

„Poluarea aerului este un ucigaș invizibil, de aceea, indicele poluării aerului este necesar pentru a informa cetățenii europeni asupra stării calității aerului pe care îl respiră'', a declarat comisarul european pentru mediu Karmenu Vella.

Puncte marcate prin culori diferite pe hartă reprezintă stațiile de monitorizare, de la verde deschis la roșu închis, ceea ce indică un nivel „foarte rău" pentru cinci poluanți principali care dăunează sănătății oamenilor și mediului: particule în suspensie PM2,5 (diametru mai mic de 2,5 microni) și PM10 (diametru mai mic de 10 microni), ozon troposferic, dioxid de azot și dioxid de sulf.

Articolul continuă după reclamă

Punctele gri care apar pe hartă în zona unor state membre ale AEM cum ar fi Italia, Grecia, Islanda sau Turcia, semnifică faptul că acestea nu momentan astfel de date.

„Informarea cetățenilor le oferă mijloacele (...) de a solicita sistemului politic să continue să aducă îmbunătățiri calității aerului în orașele noastre", a declarat pentru AFP Hans Bruyninckx, director executiv al AEM. Acesta a menționat că acest indice ar putea fi, de asemenea, de interes pentru o familie care plănuiește să se mute într-o altă parte a Europei.

Harta reprezintă un instantaneu asupra calității aerului la o oră exactă în timpul ultimelor două zile, însă apăsarea unui punct oferă totodată și un grafic ce rezumă situația din ultimele o sută de zile. O fișă a țării furnizează, de asemenea, o imagine de ansamblu cu privire la valoarea medie a poluării anuale și asupra deceselor premature pe care aceasta le provoacă.

Vezi harta AICI.

Decizia BOMBĂ a Guvernului, pe ascuns. Toți angajații vor avea contractele de muncă modificate, până pe 20 decembrie... Locuri de muncă, în companiile Primăriei Capitalei. Salariile pornesc de la 2.000 lei, pentru muncitorii necalificați, ș...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Boala secolului, „o bătătură”. Declarații controversate în anchetele Observator „Diagnostic: profit!”, miercuri, la Observator 19
Boala secolului, „o bătătură”. Declarații controversate în anchetele Observator „Diagnostic: profit!”,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Detector de metale pentru începători sau echipament profesional? Cum alegi în funcție de buget și experiență
(P) Detector de metale pentru începători sau echipament profesional? Cum alegi în funcție de buget și experiență
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x