Antena Căutare

Imagini desprinse parcă dintr-un basm! Strat de zăpadă de 10 centimetri la Şureanu, în Alba! A nins în România ca în povești!

La Şureanu, în judeţul Alba, a nins din nou în noaptea de luni spre marţi, iar stratul de zăpadă în localitatea Poarta Raiului, aflată la peste 1.500 de metri altitudine, în apropierea pârtiilor de schi, depăşeşte 10 centimetri.

La Şureanu, în judeţul Alba, a nins din nou în noaptea de luni spre marţi, iar stratul de zăpadă în localitatea Poarta Raiului, aflată la peste 1.500 de metri altitudine, în apropierea pârtiilor de schi, depăşeşte 10 centimetri.

Zăpada s-a aşternut uniform, pe suprafeţe extinse, iar temperatura a scăzut sub zero grade Celsius.

Administratorul unei pensiuni din Munţii Şureanu, judeţul Alba, a declarat, marţi, că stratul de zăpadă în localitatea
Poarta Raiului, aflată la peste 1.500 de metri altitudine, în apropierea pârtiilor de schi, depăşeşte 10 centimetri.

Articolul continuă după reclamă

Sezonul turistic ar putea să înceapă mai repede decât anii trecuţi

”Zăpada depăşeşte 10 centimetri, însă pârtiile au nevoie de un strat consistent de zăpadă până să le dea drumul. Ne aşteptăm cel târziu la 1 Decembrie să schiem, dacă vremea va fi la fel în continuare. Este zăpadă ca în mijlocul iernii, iar temperatura a scăzut sub zero grade”, a declarat acesta.

Administratorul pensiunii a postat marţi mai multe imagini pe o reţea socială.

”Natura este darnică în continuare la capitolul ninsoare. Zâna Iarna îşi ia atribuţiile foarte în serios, a nins la munte astă-noapte, mult şi frumos, iar imaginile ataşate nu mai au nevoie de prezentare. O zi senina tuturor, afară şi în suflete!”, este mesajul postat.

Domeniul Schiabil Şureanu este situat în Munţii Şureanu. Prima ninsoare din această toamnă a căzut în luna septembrie.

Şi la Arieşeni, în Munţii Apuseni, la peste 800 de metri altitudine, a nins, în noaptea de luni spre marţi, însă zăpada s-a topit dimineaţa.

Comuna Arieşeni se află la graniţa dintre judeţele Alba şi Bihor, fiind frecventată vara pentru drumeţii montane şi pentru vizitarea obiectivelor turistice, iar în sezonul rece pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Sursă: Mediafax

Valentin Hossu-Longin a murit. Scriitorul avea 77 de ani... Informare de ploi, vânt puternic la nivelul întregii țări! La munte, vin ninsorile!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
A vrut să facă un test IQ de 0,99 euro și s-a trezit cu 215 lei retrași de pe card. Ce a pățit o româncă
A vrut să facă un test IQ de 0,99 euro și s-a trezit cu 215 lei retrași de pe card. Ce a pățit o româncă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x