Antena Căutare

Incendiul de la Colectiv lasă urme în psihicul victimelor. Răzvan s-a stins la mai bine de un an și jumătate de la tragedie

Informația nu este oficială, dar sunt mai multe surse care susțin că unul dintre tinerii care inițial a scăpat cu viață din tragedia de pe 30 octombrie 2015 ar fi trecut în neființă

Informația nu este confirmată, dar sunt mai multe surse care susțin că unul dintre tinerii care inițial a scăpat cu viață din tragedia de pe 30 octombrie 2015 ar fi trecut în neființă.

Potrivit observator.tv, sâmbătă s-a sinucis unul dintre supravieţuitorii tragediei de acum un an şi jumătate. Răzvan scăpase din incendiul din clubul bucureştean, acolo însă o pierduse pe iubita sa, Tina.

Pe 30 octombrie 2015 s-au adunat circa 400 de fani rock la Clubul Colectiv, unde formația de metal rock „Goodbye to Gravity” își lansa cel de-al doilea album, „Mantras of war”. Organizatorii anunțau un spectacol inedit, un show de lumini, efecte pirotehnice, decoruri special create și alte surprize. Printre cei care veniseră la concert se aflau numeroși artiști, fotografi, jurnaliști, arhitecți, studenți, dar și cetățeni străini și câțiva minori.

La ora 21:00 a început concertul. Timp de o oră și jumătate, formația „Goodbye to Gravity” a interpretat cele 9 piese de pe noul album și altele mai vechi.


La ora 22:30 altă piesă din concert se lansează cu efectele pirotehnice. Artificiile din clubul Colectiv au fost instalate de 2 pirotehniști autorizați angajați ai firmei Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Viorel Zaharia și Marian Moise. Show-ul pirotehnic era asigurat de Marian Moise care se afla în club. Artificiile se pare că nu au fost puse la distanța corespunzătoare față de stâlpul capitonat cu burete. Erau numai 3 metri între scenă și stâlp, iar jerba de scântei, aruncată cu forță de la 2 artificii, ajunge la unul dintre stâlpii schelei tehnice, care deservea scena, și el ia foc. Scânteile rezultate de la acest stâlp sunt orientate direct către alt stâlp de susținere al imobilului, aflat pe partea stângă a scenei în imediata apropiere a ei. Stâlpii erau acoperiți cu un strat de burete (ușor inflamabil) pentru izolare fonică. Andrei Găluț încercă să facă o glumă: „asta nu era prevăzut în program” și cere, pe un ton foarte calm, un extinctor pentru a stinge focul. Un bodyguard al clubului încercă să stingă focul cu un extinctor. Un grup de 50-70 de oameni au părăsit preventiv clubul. La început nimeni nu s-a panicat.

La ora 22:32 este înregistrat primul apel la 112. Focul se extinde rapid de la stâlpul de susținere la tavanul acoperit cu fâșii de lemn de brad și cu burete neignifug. Fâșiile de lemn incandescente din tavan se prăbușesc peste cei rămași înăuntru. Flacăra devine violentă și arde antifonajul poliuretanic de pe pereți, scena, decorul. Schela cu echipament pirotehnic se prăbușește în flăcări și a prinde sub ea tinerii aflați lângă scenă. Încăperea se umple cu fum dens înecăcios. Distracția devine un coșmar, apar urlete și panică. Clubul se transformă într-o capcană mortală. Mulțimea se calcă în picioare, îndreptându-se spre singura ieșire disponibilă, o ușă mică de 80 de centimetri lățime. O alta ieșire, blocată, cedează sub presiunea mulțimii speriate. Apar primele victime arse, sufocate sau intoxicate cu gaze emanate (monoxid de carbon, cianuri). Bucureștenii care locuiesc în zona Pieței Bucur sunt primii care intervin pentru salvarea victimelor și cară apă din case. O parte din participanți, scăpați fără arsuri, se stropesc cu apă și încercă să intre înapoi în club pentru a-și salva prietenii.

La ora 22:40 o mulțime agitată de oameni dezorientați și cu fețe îngrozite, mulți cu arsuri, ies din Clubul Colectiv, țipând după ajutor. Alți tineri mai puțin afectați, aleargă după taxiuri sau mașini. La 22:42 primele două ambulanțe și mașini de pompieri ajung la clubul Colectiv. Incendiul este stins repede, însă pompierii găsesc înăuntru mai multe trupuri carbonizate. Personalul medical din ambulanțe și cel de garda de la Maternitatea Bucur, aflată la câțiva metri de clubul Colectiv, acordă primul ajutor persoanelor grav afectate și celor aflați în stop cardiorespirator, victimele fiind resuscitate în stradă. Cei arși, mulți fără haine, unora le curgea pielea și carnea, blochează ambulanțele, implorând să intre mai mulți într-o ambulanță. Câțiva tineri cu arsuri foarte grave decedează pe caldarâm, în ciuda eforturilor echipajelor de resuscitare. În următoarele minute, ajung la locul incendiului peste 20 de ambulanțe. Victimele incendiului sunt transportate într-o primă fază la Spitalul Universitar.

La 23:15 apar primele știri pe televiziuni despre incidentul de la clubul Colectiv; se vorbește inițial despre o explozie cu mai mulți răniți și morți, ulterior apar informații mai precise: este vorba despre un incendiu violent. Sosesc părinții, rudele și prietenii la locul incendiului care vor sa afle informații despre victime. La 23:30 poliția izolează un perimetru de câteva străzi în jurul clădirii clubului. Străzile sunt pline de mașini de intervenție, pompieri și ambulanțe.

La 23:55 Raed Arafat face o scurtă declarație de presă: un incendiu cu mai mulți răniți și 18 morți. La 00:08 ministrul de interne Gabriel Oprea anunță că numărul de decese a ajuns la 25. Este pus la dispoziția rudelor persoanelor aflate în club un număr de telefon pentru a primi informații. La 00:50 apar la fața locului 4 dube ale Institutului de Medicină Legală pentru a prelua cadavrele întinse pe paleții de lemn din fața clubului. La 1:00 ultimii răniți sunt transportați de ambulanțe sau de mașinile prietenelor către spitale Floreasca, Universitar și Spitalul de Arși. În total, peste 500 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne și ale Ministerului Sănătății — echipaje medicale, pompieri, jandarmi și polițiști — au intervenit pentru salvarea răniților și stingerea incendiului. Echipajele de intervenție au acționat cu 75 de autospeciale ale ISU București-Ilfov, dintre care 2 spitale mobile, 57 de autospeciale SMURD și ambulanțe, 11 echipaje cu apă și spumă, 3 echipaje de descarcerare, 3 echipaje pentru transport victime multiple, 2 echipaje cu autoscări, la care s-au adăugat mașini ale Poliției și Jandarmeriei care au asigurat fluidizarea traficului pentru deplasarea ambulanțelor. Martorii incendiului povestesc ce au văzut când participanții de la concert a năvălit afară: "film de groază", "oameni care umblau ca în filmele cu zombi", "oameni arși, fără păr pe cap".

La 2:00 ministrul de interne Gabriel Oprea comunică un nou raport despre incendiu: 27 de morți și 140 de răniți. La 3:00 zona incidentului se eliberează de curioși, rămân câțiva polițiști care păzesc intrarea în club, ca să nu fie distruse probele care vor face obiectul anchetei.

Potrivit lui Raed Arafat, secretar de stat în MAI, cel puțin 30 de oameni au decedat și este posibil să se dubleze numărul deceselor din rândul celor răniți în incendiul din Clubul Colectiv, 90 de pacienți aflându-se în stare gravă sau critică. Victimele au arsuri grave la nivelul pielii, dar mai ales la nivelul traheei și plămânului, și există riscul că ele vor sucomba. Mulți au fost afectați nu numai de arsuri, ci și de intoxicația cu fum, monoxid de carbon sau alte gaze toxice emanate (mai ales cianuri) rezultate din arderea materialelor (bureți, mobilă etc) din club. De asemenea, multe persoane au fost rănite din cauză că au căzut și au fost călcate de alții.

Printre cele 64 de persoane decedate se numără cei doi chitariștii ai formației Goodbye to Gravity, Vlad Țelea și Mihai Alexandru, dar si Alex Pascu (bas) si Bogdan Lavinius (tobe).

Alte 184 de persoane, cea mai mare parte fiind tineri, au fost rănite, dintre care 146 au avut nevoie de spitalizare imediată. Printre răniți se află 4 persoane străine: 2 spanioli, un german și 1 olandez. Singurul supravietuitor al trupei Goodbye to Gravity a fost Andrei Galut, acesta fiind grav ranit.

Ce tragedie. Lumea artistică din România e în stare de șoc. Elena Pop a murit la doar 36 de ani!... Cel mai tare din parcare! Eusebiu trage după el camioane de zeci de tone...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x