Antena Căutare

Început de săptămână cu ploi şi furtuni. Să nu îţi uiţi umbrela acasă!

În cea mai mare parte a ţării vremea va fi instabilă şi se va răci faţă de intervalul precedent, astfel că valorile termice diurne vor fi mult mai coborâte decât cele normale pentru această dată, informează ANM.

În cea mai mare parte a ţării vremea va fi instabilă şi se va răci faţă de intervalul precedent, astfel că valorile termice diurne vor fi mult mai coborâte decât cele normale pentru această dată, informează ANM.

LUNI

Excepţie va face partea de sud-est a teritoriului, unde abaterea termică va fi mai puţin accentuată. Temperaturile maxime vor avea valori de la 9 grade în nordul Moldovei până la 21 de grade în Muntenia şi Dobrogea, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade, mai ridicate pe litoral până la 14 grade.

Mai ales în cursul zilei, în regiunile estice, sud-estice şi parţial în centru vor fi înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi local 10...15 l/mp şi punctiform 30 l/mp. Izolat se va semnala grindină. În rest, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala în prima parte a intervalului, dar vor fi pe arii mai restrânse şi la cote mai reduse. La munte, la altitudini mari, trecător, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare.

Articolul continuă după reclamă

BUCUREŞTI

Vremea va fi instabilă şi răcoroasă pentru această dată. Mai ales în cursul zilei, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, posibil moderate cantitativ, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura aerului va fi în uşoară scădere faţă de intervalul precedent, astfel încât maxima zilei se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar minima nopţii va fi de 8...10 grade.

MARŢI

Vremea va fi în general instabilă şi se va menţine mai rece decât ar fi normal pentru această dată, mai ales la valorile diurne. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, îndeosebi după-amiaza şi seara când vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în regiunile nordice, nord-estice şi centrale, precum şi în zonele montane şi submontane şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului.

Punctiform cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat se va semnala grindină. Pe crestele montane înalte precipitaţiile vor mai fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 20 de grade, iar cele minime se vor situa între 2 şi 12 grade.

Avocata familiei Ghinescu spune adevărul! Cine se dă drept Elodia pe internet?... Fabrica P&G se dezvolta alaturi de comunitatea din Urlati (P)...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Ce înseamnă implantologia și cum afli, înainte de orice intervenție, dacă ai destul os pentru un implant dentar?
(P) Ce înseamnă implantologia și cum afli, înainte de orice intervenție, dacă ai destul os pentru un implant...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Sobă cu lemne în 2026. Ce trebuie să știe românii care își încălzesc locuințele astfel și ce reguli trebuie să respecte
Sobă cu lemne în 2026. Ce trebuie să știe românii care își încălzesc locuințele astfel și ce reguli...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x