Antena Căutare

Indemnizație creștere copil 2019. Bani mai mulți pentru al doilea copil. În ce condiții

Indemnizație creștere copil 2019. Indemnizația pentru al doilea concediu de creștere va fi egală cu cea acordată în cazul primului copil. Bani mai mulți se vor acorda în cazul indemnizației pentru cel de-al doilea copil. În ce condiții și ce trebuie să știe părinții.

indemnizatie crestere copil 2019

Indemnizație creștere copil 2019. Indemnizația pentru al doilea concediu de creștere va fi egală cu cea acordată în cazul primului copil. Bani mai mulți se vor acorda în cazul indemnizației pentru cel de-al doilea copil, însă în anumite condiții.

Indemnizația pentru al doilea concediu de creștere va fi egală cu cea acordată în cazul primului copil, dacă o persoană solicită concediu de creștere copil la mai puțin de 12 luni de la terminarea concediului anterior. Astfel, bani mai mulți la indemnizația de creștere a copilului se vor simți în buzunarul părinților care îl solicită la mai puțin de 12 luni de la încetarea primului CCC, iar indemnizația calculată va fi mai mică față de cea acordată în cazul primului copil. În aceste condiții, potrivit actului normativ, se va lua în considerare sumele acordate la primul CCC.

Dacă se va întâmpla ca indemnizația calculată astfel să fie mai mică decât cea acordată pentru creșterea copilului anterior, potrivit proiectului de act normativ, “se acordă indemnizația stabilită pentru copilul anterior”.

“Acordarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi în perioada în care persoana beneficiază deja de indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului pentru un copil şi naşte alt/alţi copil/copii, acordarea acordarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului în cuantumul primit anterior, în cazul în care persoana intră în concediul pentru creşeterea copilului înainte de 12 luni de la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, dacă din calcul rezultă un cuantum al indemnizaţiei mai mic decât cel primit anterior, reglementarea interdicţiei angajatorului de a dispune încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în această perioadă şi implicit pe o perioadă de 6 luni după revenirea definitivă a salariatei/salariatului”, potrivit proiectului.

Articolul continuă după reclamă

Pentru ca modificările privind indemnizația de creștere a copilului să intre în vigoare, este necesar avizul președintelui țării, urmat de publicarea documentului în Monitorul Oficial.

Indemnizație creștere copil 2019

Concediu creștere copil 2019. Un salariat poate beneficia de concediu pentru creșterea copilului:

  • până la împlinirea vârstei de 2 ani a copilului;
  • până la împlinirea vârstei de 3 ani în cazul copilului cu handicap.
  • Pentru copilul cu dizabilitate care a împlinit vârstă de 3 ani, salariații pot beneficia de concediu pentru îngrijirea copilului până la vârstă de 7 ani.

Cuantumul indemnizației lunare reprezintă ” 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului”.

Cum se obține indemnizația de creșterea a copilului în 2019

  • Indemnizația se acordă începând cu prima zi de când încetează concediul de maternitate, dar nu mai devreme de a 43-a zi de la data nașterii copilului, indiferent de persoană îndreptățită care solicita dreptul (dacă dosarul este depus în termen de 60 de zile lucrătoare)
  • începând cu data nașterii copilului, (dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare)
  • începând cu data adopției, a instituirii tutelei, plasamentului sau încredințării, (60 de zile termen de depunere cerere)

Citește și:

Indemnizaţie creştere copil 2019. Acte necesare și calcul indemnizație pentru primul și al doilea copil

Se dau bani pentru elevi și studenți! Cum pot primi 200 de euro de la stat... Elevii din România vor face cei mai mulți ani de școală din toată Europa. Cât durează învățământul obligatoriu în UE...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Tot mai mulți influenceri renunță la rețelele sociale și se întorc la joburile de corporație. Ce se ascunde în spatele deciziei
Tot mai mulți influenceri renunță la rețelele sociale și se întorc la joburile de corporație. Ce se ascunde...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mișcare de amploare la Microsoft! 60.000 de angajați, vizați de un program de plecări voluntare
Mișcare de amploare la Microsoft! 60.000 de angajați, vizați de un program de plecări voluntare
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x