Antena Căutare

Întrebarea care e pe buzele tuturor: când vom scăpa de VREMEA REA?

Meteorologii au prelungit avertizările Cod galben și Cod portocaliu de precipitații abundente și vânt puternic, în majoritatea regiunilor, până vineri, la ora 14:00.

Meteorologii au prelungit avertizările Cod galben și Cod portocaliu de precipitații abundente și vânt puternic, în majoritatea regiunilor, până vineri, la ora 14:00.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul 19 aprilie ora 16:00 — 20 aprilie, ora 9:00, va fi în vigoare avertizarea Cod portocaliu de ninsori abundente și viscol, în 12 județe din centrul și nordul țării (Gorj, Vâlcea, Argeș, Sibiu, Brașov, Covasna, Buzău, Harghita, Bacău, Neamț și Vrancea). În zona Carpaților Meridionali și Orientali, ninsorile vor fi abundente, se va depune strat consistent de zăpadă, vântul va avea intensificări cu rafale de 60 — 70 km/h, iar pe creste peste 80 — 90 km/h, viscolind puternic zăpada și reducând vizibilitatea.

De asemenea, în zona joasă de relief a județelor Buzău și Vrancea vor fi ploi importante cantitativ și se vor cumula peste 50 l/mp.

Tot Cod portocaliu de ninsori va fi în intervalul 20 aprilie, ora 18:00 — 21 aprilie, ora 9:00, în cea mai mare parte a Moldovei, iar în zona de munte a județelor Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent. Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 — 60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăși 70 — 80 km/h, viscolind zăpada.

Articolul continuă după reclamă

Conform prognozei de specialitate, începând de miercuri, ora 16:00 și până joi, ora 9:00, va intra în vigoare avertizarea Cod galben de precipitații abundente și intensificări ale vântului în zona de munte, în Moldova, cea mai mare parte a Munteniei (inclusiv București), Transilvaniei și a Maramureșului și în nordul Olteniei și al Dobrogei. Cantitățile de apă vor depăși 20 — 30 l/mp, iar pe arii restrânse, îndeosebi în zona Carpaților Meridionali și Orientali, se vor cumula 50 — 60 l/mp.

La munte va continua să ningă și se va depune strat de zăpadă, iar local în Moldova, Transilvania și Maramureș și trecător în zona deluroasă din sud, precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice și sud-estice, unde vitezele la rafală vor atinge 55 — 65 km/h.

Cod galben de vreme rea va fi valabil în intervalul 20 aprilie, ora 9:00 — 21 aprilie

Totodată, Cod galben de vreme rea va fi valabil în intervalul 20 aprilie, ora 9:00 — 21 aprilie, ora 14:00, în regiunile estice și centrale, unde cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp. În Moldova și Transilvania, treptat, vor predomina ninsorile, iar în zona deluroasă din sudul țării, precum și în deltă, vor fi precipitații mixte. La munte va continua să ningă și se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi în regiunile estice, unde vitezele la rafală vor atinge 55 — 65 km/h.

ANM precizează că vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în toate regiunile, iar în cursul nopților de joi spre vineri, respectiv de vineri spre sâmbătă, local, se va semnala brumă.

Joia Verde sau "Joia rea", o zi de care creştinii se tem! Ce nu ai voie să faci astăzi... Capitala va fi sub LUMINI, iar traficul în București - sub RESTRICȚII. Șoferule, acestea sunt hărțile cu RUTELE OCOLITOA...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce ar trebui să știe părinții după atacul de la Bistrița. Documentarul care arată pericolele ascunse ale internetului
Ce ar trebui să știe părinții după atacul de la Bistrița. Documentarul care arată pericolele ascunse ale...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum reglezi termopanele pentru iarnă ca să nu mai intre frigul în casă. Detaliul pe care mulți români îl ignoră
Cum reglezi termopanele pentru iarnă ca să nu mai intre frigul în casă. Detaliul pe care mulți români îl ignoră
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău a reacționat după declarațiile făcute de Dan Alexa despre ea la Știrile Antena Stars. Ce i-a transmis fostului coleg din Asia Express
Alina Pușcău a reacționat după declarațiile făcute de Dan Alexa despre ea la Știrile Antena Stars. Ce i-a... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Ferma care oferă cazare gratuită la o cabană cu piscină, în mijlocul naturii. Şi mâncarea e gratis. E o singură condiţie pentru turişti
Ferma care oferă cazare gratuită la o cabană cu piscină, în mijlocul naturii. Şi mâncarea e gratis. E o... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Dragoș Pîslaru pleacă de la Palatul Victoria cu o tinichea de 500 de milioane de euro atârnată de coadă
Dragoș Pîslaru pleacă de la Palatul Victoria cu o tinichea de 500 de milioane de euro atârnată de coadă Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti
Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x