Antena Căutare

Laura Nureldin şi Florin Căruceru prezintă Observator 17, de luni până vineri, de la ora 17:00, la Antena 1

Începând de astăzi, 2 decembrie 2021, la 5 după-amiaza, de luni până vineri, poveștile sunt inima noului Observator. Laura Nureldin și Florin Căruceru vor face echipă pentru o oră de știri despre oameni, în fiecare zi, de luni până vineri, la Antena 1.

Laura Nureldin şi Florin Căruceru prezintă Observator 17, de luni până vineri, de la ora 17:00, la Antena 1 | Antena 1

Laura Nureldin, cunoscut autor de romane, şi-a început cariera de jurnalist în 2002 și face parte din echipa Observator din iulie 2020.

Noul proiect este contextul în care pasiunea pentru povești se împletește natural cu cea pentru știri: „De luni până vineri, în fiecare după-amiază, vă spunem povești despre oameni. Despre lume. Din lume. Despre lucruri pe care credeți că le cunoașteți, dar pe care vă invităm să le priviți și din alt unghi. Ca să le cunoașteți mai bine.

Asta se întâmplă când scriitorul de ficțiune se reîmprietenește cu știrile: încearcă să le facă, și pe ele, mai prietenoase cu dumneavoastră. Știu că o să reușim. În fond, cine spune că realitatea, oricât de urâtă sau de frumoasă, nu poate fi cel puțin la fel de captivantă ca o carte bună?”, spune Laura Nureldin.

Florin Căruceru, jurnalist, prezentator TV, fost Ambasador al Special Olympics România și fost sportiv de performanță s-a alăturat echipei Observator pentru acest proiect.

Articolul continuă după reclamă

„Începuturile? Aș spune că mai degrabă nu-mi plac! Am avut parte de multe. De data asta, însă, e altceva. E un nou început care simt că a venit la momentul potrivit. Las în spate 20 de ani petrecuți în redacții de sport, stadioane și cabine de comentator. Mi-a fost mai ușor pentru că am întâlnit o echipă deschisă, profesionistă. Oameni care m-au făcut să mă simt binevenit în noua casă, în noul proiect. Nu-mi doresc decât să întregesc echipa. Să intru în cât mai multe din casele dumneavoastră și, cu rigoare dar și zâmbete, când se poate, să vă țin conectați la evenimentele zilei.”, a declarat Florin Căruceru.

Cătălin Oprișan, gazda celei mai urmărite emisiuni de sport online - as.ro - se alătură echipei și intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de succes din sport.

„Georges Plagino, primul sportiv român prezent la Jocurile Olimpice, în 1900, a concurat, la tir, pentru că era student la Paris și a fost rugat să reprezinte țara noastră, chiar dacă el nu era pregătit. Este acesta o poveste? Este! Fetele de la canotaj, din 2021, au primit lănțișoare de aur cu cercurile olimpice, ce au prevestit, parcă, medalia de aur. Sună a poveste? Sună!”.

„Săritura Iolandei Balaș, pagaia ruptă a regretatului Patzaichin, primul ”1.00” al Nadiei, penalty-urile lui Duckadam ori ”dansul” lui Hagi din SUA, toate acestea sunt povești ale sportului românesc. Indiferent de an, indiferent de competiție, indiferent de sportiv. Istorioare pe care nu avem voie să le uităm. Și pe care trebuie să le prezentăm, pe înțelesul tuturor. Poveștile din spatele podiumurilor.” - Cătălin Oprișan

Laura Nureldin, Florin Căruceru și Cătălin Oprișan le dau întâlnire telespectatorilor de luni până vineri, la Antena 1. „Oamenii și poveștile lor”, de joi, 2 decembrie 2021, ora 17.00.

OBSERVATOR. Despre Oameni. Știrile așa cum trebuie să fie.

https://observatornews.ro/

https://www.facebook.com/ObservatorAntena1

https://www.instagram.com/observatorantena1/?hl=en

https://www.tiktok.com/@observatorantena1?lang=en

Aspecte la care trebuie să fii atent atunci când vrei să cumperi un imobil în stadiu de proiect... (P) Ce tip de împrumut bani să iei pentru a renova o casă?...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din Europa și planete
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce trebuie verificat
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x