Antena Căutare

Licentele obtinute pe bani, beton si servicii de la Bioterra ar putea fi anulate

Studentii de la Bioterra au dat de pomana cifele de beton si sutele de euro. S-au vazut cu examenele de licenta luate, dar nu si cu diploma in mana. Absolventii din ultimii doi ani ai Universitatii Bioterra risca sa nu-si primeasca diplomele de la Ministerul Educatiei. O spune chiar conducerea ministerului.

Profesorul Adrian Dulugeac, prodecanul Facultatii de Controlul si Expertiza Produselor Alimentare de la Universitatea Bioterra, a fost retinut joi de procurorii Parchetului Tribunalului Valcea, fiind acuzat de folosire de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, fals intelectual si material in inscrisuri oficiale, uz de fals si instigare la fals intelectual si material. Totodata, Dulugeac a fost pus sub acuzare si pentru luare de mita, anchetatorii stabilind ca acesta a primit bani, bunuri sau servicii de la studentii pe care i-a ajutat la licenta sau la alte examene. Iar vineri procurorii au cerut magistratilor Tribunalului Valcea arestarea preventiva pentru 29 de zile a lui Adrian Dulugeac, conform unui comunicat al Ministerului Public.

Anchetatorii au stabilit ca, in 4 iulie, Dulugeac i-a transmis unui student, prin mesaj SMS, in timpul sustinerii uneia dintre probele examenului de licenta, raspunsurile corecte la intrebarile testului grila care au constituit subiectele examenului. Ulterior, s-a constatat ca studentul respectiv a promovat proba scrisa a examenului de licenta cu nota 9. De asemenea, in 3 si 4 iulie, Adrian Dulugeac a transmis, in timpul probelor scrise, prin mesaje tip SMS, raspunsurile corecte la subiectele examenului si altor patru candidati.

Procurorii il acuza pe Dulugeac si ca a acordat note la examenele semestriale sau anuale aferente anilor I si II de studiu la Facultatea de Drept unui alt student, fara ca acesta sa sustina ori sa se prezinte in vederea sustinerii vreunui examen.

Adrian Dulugeac mai este acuzat ca, folosindu-se de calitatea sa de cadru didactic, a cerut si a determina alti profesori de la Universitatea Bioterra care au examinat candidati la proba orala a examenului de licenta sa acorde pentru alti trei studenti note mai mari fata de cele corecte. In acelasi mod, Dulugeac a determinat alti angajati ai Universitatii Bioterra sa modifice notele obtinute de doi candidati la probele orale de la examenul de licenta.

In aceleasi imprejurari, la data de 11 septembrie, Adrian Dulugeac i-a cerut Laurei Harcan, cadru didactic la Facultatea de Drept de la Universitatea Bioterra, sa corecteze si sa noteze lucrarile scrise ale altor studenti de la examenele anuale ori semestriale restante, solicitandu-i acesteia sa treaca notele si in cataloage.
De asemenea, procurorii l-au pus sub acuzare pe Dulugeac si pentru luare de mita, stabilind ca a primit diferite sume de bani ori alte servicii de la studenti sau absolventi ai Universitatii Bioterra, in schimbul raspunsurilor corecte la subiectele de la proba scrisa a examenului de licenta sau al obtinerii unor lucrari de licenta.

Astfel, potrivit anchetatorilor, in perioada 2008 - iulie 2012, Dulugeac a primit de la un student, in mod repetat, fie direct, fie prin intermediul unei alte persoane, diferite sume de bani in valoare totala de aproximativ 1.500 euro, pentru a asigura inscrierea acestuia la Facultatea de Management Agroturistic de la Universitatea Bioterra, incheierea situatiilor scolare anuale, in conditiile in care nu s-a prezentat si nu a sustinut niciun examen anual ori semestrial pe parcursul celor patru ani de studiu, inscrierea la examenul de licenta, furnizarea raspunsurilor corecte la intrebarile testului grila la examenul de licenta - proba scrisa, obtinerea unei note mari la proba orala a examenului de licenta, cu consecinta obtinerii diplomei de licenta.

Dupa ce i-a dat raspunsurile la subiectele la licenta, iar studentul a promovat, Dulugeac i-a mai cerut doua cife cu beton, primind de la acesta noua tone de beton in valoare de 2.200 lei, fara a achita contravaloarea.

Procurorii mai spun ca Dulugeac a primit, in vara anului 2012, de la o studenta suma de 200 de euro pentru a-i da o lucrare de licenta deja redactata, pe care aceasta sa o sustina in fata comisiei de examinare, dar si pentru a-i facilita obtinerea unei note mari la proba scrisa a examenului de licenta, comunicandu-i prin telefon, in timpul examenului, raspunsurile corecte la intrebarile testului grila.

Parchetul Tribunalului Valcea i-a pus sub acuzare pe Florin Adrian Dulugeac si pe Laura Harcan in dosarul privind divulgareaa subiectelor de la licenta.

In cazul Laurei Harcan, sef de lucrari si prodecan la Facultatea de Drept a Universitatii Bioterra, cercetata in acest dosar pentru fals intelectual, procurorii urmeaza sa stabileasca daca dispun o masura preventiva.

Olimpiada Internationala de Informatica: Trei medalii de aur si una de bronz, pentru elevii romani... Un politist din Slobozia s-a sinucis cu arma din dotare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din Europa și planete
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce trebuie verificat
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x