Antena Căutare

Românca și fiul ei de opt ani erau în vacanță când au fost uciși de furtuna din Grecia. Lacrimi și durere după haosul din Halkidiki

O româncă şi fiul ei de 8 ani au murit şi un alt român a fost rănit în urma furtunilor care au devastat aseară Grecia. Tragedia a avut loc în Halkidiki, o destinaţie populară printre turiştii români. Victimele se aflau la o terasă în momentul în care vântul puternic şi ploaia torenţială au făcut ca acoperişul localului să se dărâme peste clienţi.

O româncă şi fiul ei de 8 ani au murit şi un alt român a fost rănit în urma furtunilor care au devastat aseară Grecia. Tragedia a avut loc în Halkidiki, o destinaţie populară printre turiştii români. Victimele se aflau la o terasă în momentul în care vântul puternic şi ploaia torenţială au făcut ca acoperişul localului să se dărâme peste clienţi.

Bilanţul a crescut la şapte morţi după ce un alt trup neînsufleţit a fost găsit, astăzi, în zona lovită de furia naturii. Vă avertizez că urmează imagini şi informaţii cu un puternic impact emoţional.

Era ora 21.30 când furtuna puternică s-a dezlănţuit asupra peninsulei Halikidiki. O oră la care tavernele erau pline de turişti şi localnici. Românca de 54 ani şi fiul ei de opt ani erau într-un restaurant al cărui acoperiş s-a prăbuşit.

Video. Imagini apocaliptice din zona turistică Halkidiki, din Grecia, măturată de furtuni și inundaţii

Localnicii au sărit în ajutorul victimelor până la sosirea paramedicilor. Din păcate, nu s-a putut face nimic pentru mama şi copilul ei.

Nou cod roșu de furtuni și ploi. Atenționare de călătorie pentru români

Peste 100 de oameni au fost răniţi de furtuna violentă, printre ei este şi un român. Meteorologii vin cu veşti proaste. Au emis cod roşu de furtuni şi ploi torenţiale. Din acest motiv, autorităţile de la Bucureşti a emis o atenţionare de călătorie pentru românii aflaţi în Republica Elenă.

În doar 30 de minute, peninsula a fost devastată de furtuna care a lovit ca un uragan. Rafalele puternice de vânt au luat pe sus tot ce le-a ieşit în cale: acoperişurile clădirilor, mobilierul stradal şi panouri de publicitate. Copacii au fost smulşi din rădăcini şi doborâţi peste cablurile de electricitate. Iar penisula a rămas în beznă.

Unic în România: Clujul devine primul oraș care implementează alfabetul culorilor și hărți tactile ale orașului pentru p... Accident în lanț: patru masini avariate! Care este cauza ciocnirii...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto, 13 septembrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,48 milioane de euro. La Joker, reportul este de 1,3 milioane de euro
Rezultate Loto, 13 septembrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,48 milioane de euro. La Joker, reportul este de 1,3...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce obișnuia să mănânce Elvis Presley la restaurantul său preferat. Preparatul se servește și astăzi, după aproape 70 de ani
Ce obișnuia să mănânce Elvis Presley la restaurantul său preferat. Preparatul se servește și astăzi, după...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x