Antena Căutare

Medici agresați de pacienți, în Botoșani! "Sunt două infirmiere la peste 70 de paturi. Au fost lovite cu cârjele și scuipate"

Medici epuizați de gărzi interminabile, pentru că nu are cine să acopere urgențele. Asistente și infirmiere mult prea puține pentru numărul mare de paturi pline cu bolnavi ce necesită atenție și tratament. Tot mai mulți doctori povestesc cum sunt agresați de pacienți sau de rudele acestora. Este și cazul unui cadru medical al Spitalului Județean Botoșani, care a fost nevoit să cheme Poliția pentru a nu fi "călcat în picioare" chiar pe holurile de așteptare.

Medici epuizați de gărzi interminabile, pentru că nu are cine să acopere urgențele. Asistente și infirmiere mult prea puține pentru numărul mare de paturi pline cu bolnavi ce necesită atenție și tratament. Tot mai mulți doctori povestesc cum sunt agresați de pacienți sau de rudele acestora. Este și cazul unui cadru medical al Spitalului Județean Botoșani, care a fost nevoit să cheme Poliția pentru a nu fi "călcat în picioare" chiar pe holurile de așteptare.

Spitalul de Urgență din Botoșani a beneficiat anul trecut, printr-un program derulat de Ministerul Sănătății, de cursuri de comunicare pentru personalul medical din unitate, menite să-i învețe pe medici cum să discute eficient cu pacienții. Bogdan Alexandroaie, unul dintre doctorii unității medicale spune că astfel de programe ar trebui să existe și pentru pacienți şi că minimul de bun simţ ar trebui să existe de ambele părţi.

"Două asistente la 70 de paturi. Nu e normal să vină să le dea cu cârja în cap și să le scuipe"

„Dacă punem în balanţă faptul că un cadru sanitar cedează psihic la un moment dat şi poate are o reacţie nepotrivită, este mult prea puţin şi neimportant dacă iei şi compari cu atitudinea pacienţilor. Punând în balanţă scăpările unora comparativ cu atitudinea unor pacienţi sunt infime. Sigur nu ar trebui să se întâmple lucrul acesta, nu iau apărarea şi nu sunt de acord cu anumite scăpări ale colegilor, dar cred că s-a făcut mult tam-tam comparativ cu atitudinea unor pacienţi. Minimul bun simţ trebuie să existe de ambele părţi. Nu poţi să pretinzi numai la unul, iar tu să te comporţi ca în pădure”, a declarat medicul Bogdan Alexandroaie, pentru publicația locală monitorulbt.ro.

Articolul continuă după reclamă

Medicul susţine că el însuşi a fost agresat de aparţinătorul unui pacient şi că a fost nevoit să cheme Poliţia. „Nu se poate ca atunci când ai două infirmiere pe o secţie la peste 70 de paturi cu tot cu compartimente să mai vină unul să le dea o cârjă în cap şi să le scuipe, să le înjure ca la uşa cortului. Există drepturi, dar există şi obligaţii. Am chemat şi Poliţia, în momentul în care eu, nu vorbesc de alţii, am fost agresat de fata unui pacient a cărui tată decedase şi voia scutire de necropsie, lucru care mie mi s-a părut anormal, atâta timp cât era un pacient internat prin Urgenţe, direct în ATI, şi pe care eu nu l-am văzut şi nu ştiam despre ce este vorba. Am fost nevoit să sun la 112 şi mai departe a agresat şi poliţiştii care au venit”, a adăugat medicul, potrivit sursei citate.

Atenție, români! Pastilele de gripă, periculoase pentru sănătate! Dropsurile îți pot aduce alte boli, din cauza conținut... Amenzile STB majorate au intrat în vigoare! Contravențiile pentru care riști 500 lei amendă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Incident la extragerea Loto 6/49 din 29 octombrie 2026! Ce s-a întâmplat înainte de anunțarea numerelor câștigătoare
Incident la extragerea Loto 6/49 din 29 octombrie 2026! Ce s-a întâmplat înainte de anunțarea numerelor...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Rezultate LOTO - Joi, 29 octombrie 2026: 1,32 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,59 milioane de lei la Noroc în joc
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x