Antena Căutare

Mere stricate pentru elevii unei școli din Suceava! Părinții sunt revoltați – Video

Peste 250 de kilograme de mere stricate urmau să ajungă pe băncile celor 1.300 de elevi ai Şcolii nr. 11 din Suceava. Acestea au fost confiscate de Direcţia Sanitar-Veterinară, după ce mai mulţi părinţi au semnalat pe internet că, în ultima vreme, copiii lor primesc fructe stricate.

Peste 250 de kilograme de mere stricate urmau să ajungă pe băncile celor 1.300 de elevi ai Şcolii nr. 11 din Suceava. Acestea au fost confiscate de Direcţia Sanitar-Veterinară, după ce mai mulţi părinţi au semnalat pe internet că, în ultima vreme, copiii lor primesc fructe stricate.

Potrivit directorului adjunct al școlii din Suceava, elevii nu au fost puși în pericol, deoarece nu li s-au distribuit merele stricate.

Însă, autorităţile vor acum să controleze toate şcolile din judeţul Suceava.

„Responsabilul pentru recepţia, depozitarea merelor şi păstrarea lor a fost sancţionat contravenţional cu suma de 1.2000 de lei. A fost verificat şi furnizorul merelor din judeţ care a fost sancţionat cu suma de 10.000 de lei pentru nerespectarea normelor de igienă şi întreţinerea spaţiilor de depozitare a merelor”, a spus Dan Corneanu, directorul DSVSA Suceava.

Mai ales că, deşi elevii nu se ating de fructe, cei care distribuie merele în şcoli îşi primesc banii de la Consiliul Judeţean Suceava.

Până acum, niciun părinte nu a făcut vreo plângere la Inspectoratul Şcolar sau la şcoala unde au ajuns merele stricate.

Mai multe detalii sunt disponibile în clipul de mai sus din „Observator”.

Simulare Evaluare Națională. Ce a picat Limba Maternă! Subiecte si bareme... Puterea polițiștilor, îngrădită! Decizia CCR este definitivă. Ce nu au voie să mai facă oamenii legii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x