Antena Căutare

Mesajul patriarhului Daniel, înaintea Paște. Preafericitul părinte îndeamnă la rugăciune, pentru sănătate, pace și bucurie

"Dacă nu puteţi merge la biserică, transformaţi-vă casa în capelă. Este mesajul patriarhului Daniel înaintea sărbătorii care nu poate fi celebrată, anul acesta, la biserică, în prezenţa credincioşilor."

Preafericitul Părinte, îndeamnă credincioșii să se roage de acasă, acum în aceste vremuri grele pentru întreaga lume, din cauza pandemiei de coronavirus, când credincioșii ortodocși nu pot merge la biserică de Înviere.

"Dacă nu puteţi merge la biserică, transformaţi-vă casa în capelă," Este mesajul patriarhului Daniel înaintea sărbătorii care nu poate fi celebrată, anul acesta, la biserică, în prezenţa credincioşilor."

Săptămâna Mare de Paște. Ce spune tradiția că trebuie să faci

De asemena, mesajul Preafericitului Părinte a îndemnat la rugăciune pentru bunăstarrea întregii lumi.

"Biserica suferă mult, deoarece slujitorii ei nu se pot ruga în ea împreună în același timp. De aceea casele credincioșilor devin capele sau case de rugăciune. Să ne rugăm Domnului Iisus Hristos cel înviat din morți să dăruiască poporului român și lumii întregi sănătate și ajutor, speranță, pace și bucurie."

Noaptea incendiilor în România. Mai multe familii din țară au rămas fără case, în Sâmbăta Mare de Paște... Încă cinci pompieri de la ISU Galaţi, infectaţi cu noul tip de coronavirus...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x