Antena Căutare

Mihai Constantinescu și Mirabela Dauer, într-o fotografie de VALOARE din 1985: "artist de-a pururi îndrăgostit de tinereţe"

Doina Cernica, jurnalistă şi scriitoare, a publicat, pe contul său de Facebook, o fotografie făcută în 1985, în care apare regretatul Mihai Constantinescu alături de Mirabela Dauer. Fotografia a fost făcută în timpul unui interviu, care a fost publicat în "Zori noi", un ziar local care n-a mai văzut lumina tiparului după 1990.

Jurnalista Doina Cernica, alături de Mihai Constantinescu şi Mirabela Dauer. | Jurnalista Doina Cernica FOTO: Facebook/Doina Cernica

Jurnalista Doina Cernica a precizat că fotografia a fost făcută în anul 1985, când cei doi artişti, regretatul Mihai Constantinescu şi Mirabela Dauer, au susţinut un spectacol în sala mare a Casei de Cultură din Suceava. După spectacol, cei doi i-au acordat interviuri jurnalistei şi au făcut o fotografie împreună cu acesta.

După ce a aflat că Mihai Constantinescu s-a stins, Doina Cernica a publicat imaginea pe contul său de socializare, însoţită de un mesaj: “S-a stins din viaţă Mihai Constantinescu, lăsându-ne amintirea unui artist de-a pururi îndrăgostit de tinereţe. La despărţire, iată-l în această imagine din anul 1985 (surprinsă de Dumitru Vinţilă, fotoreporterul ziarului „Zori noi”), într-adevăr tânăr şi frumos, împreună cu Mirabela Dauer, în timpul unui interviu după concertul susţinut pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, ca întotdeauna îndelung aplaudaţi de nenumăraţii lor admiratori”.

Mihai Constantinescu și Mirabela Dauer, într-o fotografie de VALOARE din 1985: "artist de-a pururi îndrăgostit de tinereţe"

Jurnalista Doina Cernica, alături de Mihai Constantinescu şi Mirabela Dauer. FOTO: Facebook/Doina Cernica

Jurnalista Doina Cernica FOTO: Facebook/Doina Cernica

Mulţi oameni au reacţionat şi au lăsat comentarii la postare:

Articolul continuă după reclamă

„Amintiri ce nu pot fi uitate . Dumnezeu să-i dea odihnă în Sf. LUI Lumină !”, a comentat Sofia Micu.

„Dumnezeu să-l ierte, iar noi să îi păstrăm amintirea cântului şi zâmbetului cuceritor !”, a scris Floricel Popescu.

„DRUM LIN PRINTRE STELE! VEI RAMANE IN SUFLETELE NOASTRE!”, a transmis Ileana Paranici.

„Era atât de delicat! Odihna în pace!”, a scris Sorin Gafencu.

Mihai Constantinescu a murit, marți seară, la vârsta de 73 de ani, în urma unui stop cardio-respirator, la Spitalul Floreasca din București.

Soția lui Mihai Constantinescu a spus că decesul a survenit în spital, în ciuda eforturilor de resuscitare făcute, timp de 50 de minute, de către medici.

Mihai Constantinescu a fost internat la Spitalul Floreasca în luna mai, după ce suferise un infarct. Starea lui de sănătate părea că se îmbunătățise, dar astăzi a fost constatat decesul.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În anul 2008, Mihai Constantinescu fusese supus unei intervenţii chirurgicale la Secţia Clinică Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, cu diagnosticul stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, insuficienţă mitrală gradul 3/4, insuficienţă tricuspidiană gradul 2, hipertensiune pulmonară medie.

Mihai Constantinescu înmormântare: când și unde va fi înmormântat artistul... Mihai Constantinescu nu a avut copii, însă una dintre iubitele lui a rămas însărcinată! Ce s-a întămplat cu urmașul arti...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Boala secolului, „o bătătură”. Declarații controversate în anchetele Observator „Diagnostic: profit!”, miercuri, la Observator 19
Boala secolului, „o bătătură”. Declarații controversate în anchetele Observator „Diagnostic: profit!”,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Detector de metale pentru începători sau echipament profesional? Cum alegi în funcție de buget și experiență
(P) Detector de metale pentru începători sau echipament profesional? Cum alegi în funcție de buget și experiență
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x