Antena Căutare

Fiul lui Andrei Pleșu a fost eliberat și pus sub control judiciar: „N-am înţeles nici eu ce mi s-a întâmplat”

Fiul lui Andrei Pleşu, Mihai Pleşu, implicat într-un dosar de trafic şi consum de droguri, a fost eliberat şi va fi cercetat sub control judiciar.

andrei plesu, mihai plesu, fiu, droguri

Fiul lui Andrei Pleşu, Mihai Pleşu, implicat într-un dosar de trafic şi consum de droguri, a fost eliberat şi va fi cercetat sub control judiciar.

Măsura a fost dispusă pentru 60 de zile. Judecătorii au respins măsura arestului preventiv pentru toate cele opt persoane implicate în dosar.

Mihai Pleşu a părăsit arestul IPJ Iaşi azi-noapte. El respinge acuzaţia de trafic de droguri de risc, pe care i-au adus-o procurorii.

„N-am înţeles nici ce mi s-a întâmplat. Nu mi s-a părut normal nici cum s-a abordat problema. Le-am spus inclusiv celor care m-au ridicat: puteaţi să daţi un telefon sau puteaţi să-mi trimiteţi o citaţie, am răspuns întotdeauna prompt absolut oricărei intervenţii. Eram cu copilul mic pe care din păcate eu nu îmi permit, atât de bun traficant de droguri sunt, că nu-mi permit să las copilul cu cineva acasă. Asta e! O să vedem ce se întâmplă şi să sperăm că o să iasă măcar o dată în România adevărul la iveală, că de cele mai multe ori nu se întâmplă asta”, a declarat Mihai Pleşu.

Articolul continuă după reclamă

„Pentru domnul Mihai Pleşu s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. El respinge vehement toate aceste acuzaţii. De altfel, nici la dosarul cauzei n-am văzut astăzi probe. Din punctul meu de vedere, nu sunt probe care să susţină aceste acuzaţii ale procurorului. Nu există nicio probă din care să rezulte măcar o întâlnire, un trafic de droguri în 7 luni de zile de când durează această anchetă”, a declarat, la rândul ei, Sandra Grădinaru, avocata lui Mihai Pleşu.

Pentru ceilalţi şase suspecţi, doi originari din Iaşi, trei din Bucureşti şi un cetăţean britanic, judecătorii au dispus măsura arestului la domiciliu. Aceştia au părăsit arestul IPJ Iaşi înainte că magistraţii să ia o decizie, deoarece le expirase ordonanţa de reţinere.

Avocaţii spun că nu există probe care să arate că se poate vorbi de o reţea infracţională şi că Mihai Pleşu era doar amic cu o parte dintre suspecţi.

Avocatul lui Mihai Pleșu a contestat toate procedurile procurorilor: „Nu ne-a fost prezentată nicio probă”... Voia să își facă un selfie. Un copil de 12 ani a ajuns la spital în stare gravă, după ce s-a electrocutat pe un tren...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din Europa și planete
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce trebuie verificat
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x