Antena Căutare

Ministerul Sănătăţii: Marii arşi vor fi transferaţi în străinătate în anumite condiţii şi dacă paturile speciale din ţară sunt ocupate (proiect)

Marii arşi vor fi transferaţi în străinătate în anumite condiţii şi dacă paturile speciale din ţară sunt ocupate, a anunţat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat transmis duminică, referitor la două proiecte de acte normative care prevăd noi reglementări referitoare la îngrijirile medicale necesare pentru pacienţii cu arsuri.

Proiectele au fost publicate pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Primul proiect de ordin reglementează condiţiile în care se realizează transferul în străinătate al pacientului cu arsuri.

Astfel, transferul în străinătate se va face numai pentru cazurile care întrunesc criteriile de acces în centrele de mari arşi conform prevederilor Anexei nr. 5 din Ordinului ministrului sănătăţii nr. 476/2017 privind organizarea şi funcţionarea structurilor care acordă asistenţă medicală şi îngrijire bolnavilor cu arsuri şi numai în cazul în care paturile pentru tratamentul arşilor grav de la nivel naţional sunt integral ocupate.

Această confirmare a situaţiei pacientului va veni din partea Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă - C.O.S.U.

Articolul continuă după reclamă

Comisia care va analiza dosarul medical al pacientului şi va stabili daca este necesar transferul acestuia în străinătate este formată din trei membri: medicul curant al pacientului, medicul-şef linie de gardă ATI şi medicul-şef linie de gardă chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă sau chirurgie generală, după caz.

Această comisie se întruneşte în regim de urgenţă la solicitarea medicului curant al pacientului, în maxim două ore de la primirea cazului.

Decizia comisiei de transfer al pacientului pentru tratamentul în străinatate se transmite Ministerului Sănătăţii - Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă - C.O.S.U., care solicită la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul
Ministerului Afacerilor Interne, asigurarea transportului autorizat. Medicul curant al pacientului realizează demersurile necesare pentru întocmirea raportului medical necesar eliberării documentului S2, conform legislaţiei în vigoare. De asemenea, proiectul asigură un acces mai bun al pacienţilor cu arsuri la servicii medicale prin asigurarea unor noi criterii de acces în centrele de mari arşi, prevede proiectul.

“Am convingerea că, odată cu aprobarea acestor Ordine, nu vor mai exista sincope în ceea ce priveşte transferul pacienţilor cu arsuri în străinătate. Am dorit să existe o procedură clară astfel încât ori de câte ori apare un caz nou , cea mai buna decizie să fie luata rapid, în interesul pacientului. Pe lângă aceste reglementari, continuăm demersurile pentru a crea propriul sistem de tratament al marilor arşi”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, citată în comunicat.

Cel de-al doilea proiect de ordin propune ca recuperarea medicală pentru pacientul cu arsuri să se desfăşoare în secţia de Medicină Fizică şi de Recuperare a spitalului în care acesta a fost tratat sau, dacă starea pacientului o permite, în
alte secţii de Medicină Fizică şi de Recuperare, în ambele situaţii asigurându-se personalul necesar pentru reabilitarea medicală a pacienţilor cu arsuri grave. De asemenea, proiectul mai prevede ca în centrul pentru arşi care asigură îngrijiri
pentru copii, să fie inclusă schema de personal şi medici în specialitatea pediatrie şi chirurgie Pediatrică.

Cele două proiecte au fost elaborate de specialişti în ATI, chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă şi recuperare medicală din cadrul Comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, cu consultarea reprezentanţilor pacienţilor care au suferit arsuri, precizează Ministerul Sănătăţii.

Sursa : news.ro

Un om de afaceri a murit subit, la o zi după ce-și sărbătorise ziua de naștere! Bărbatul de 38 de ani și doi copii... Probleme la metrou! Stația Eroilor, invadată de un nor mare de praf: ”Nu a fost vorba despre fum sau despre vreun incend...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din Europa și planete
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce trebuie verificat
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x