Antena Căutare

Ministrul Culturii: După ce va fi înfiinţat Muzeul Holocaustului vom decide unde va fi amplasat

Valer-Daniel Breaz a adus în discuţie scrisorile deschise care i-au fost adresate de zeci de personalităţi din lumea academică privind sprijinirea Muzeului „Antipa” şi a catalogat controversa iscată de propunerea directorului Institutului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, drept „un subiect de presă”.

Valer-Daniel Breaz, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că în prezent este elaborată o Hotărâre de Guvern în vederea înfiinţării Muzeului Naţional de Istoriei a Evreilor şi al Holocaustului în România, apoi va fi decis, fără să fie exclusă o consultare publică, unde va fi amplasată instituţia.

Posibilă înstrăinare a unei suprafeţe de 5.300 de metri pătraţi din parcul Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“ (MNINGA) în vederea realizării unei alte construcţii, respectiv a Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi Holocaustului din România, a stârnit nemulţumire în spaţiul public.

Ministrul a adus în discuţie scrisorile deschise care i-au fost adresate de zeci de personalităţi din lumea academică privind sprijinirea Muzeului „Antipa” şi a catalogat controversa iscată de propunerea directorului Institutului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, drept „un subiect de presă”.

Luis Ovidiu Popa, directorul Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, şi Alexandru Florian, directorul general al Institutului „Elie Wiesel”, au viziuni diferite privind constituirea unui muzeu. Primul are în vedere reuşita extinderii, dorită de peste 100 de ani, iar cel de-al doilea, inaugurarea unui Muzeu al Holocaustului în centrul Capitalei.

Articolul continuă după reclamă

„Nu există nicio dispută cu Muzeul «Antipa». Astea sunt subiecte de presă...”, a spus el. „Clar, Guvernul României are în programul de guvernare înfiinţarea acestui Muzeu al Holocaustului”.

El a insistat că există susţinere în acest sens, deşi niciunul dintre semnatarii scrisorilor nu a contestat înfiinţarea instituţiei. „Toţi spun că e necesară construirea unui astfel de muzeu”.

„În momentul de faţă, elaborăm o Hotărâre de Guvern de înfiinţare a acestui muzeu. Nimeni nu a spus «acolo se va face muzeul respectiv». După ce se va înfiinţa muzeul, vom decide şi, de comun acord, poate şi printr-o consultare publică, vom vedea unde vom înfiinţa muzeul respectiv”, a fost explicaţia ministrului Culturii.

Întrebat dacă este exclus ca el să fie construit pe terenul Muzeului „Antipa”, ministrul a afirmat: „Eu am spus că vom vedea după ce vom încheia toate aceste demersuri legate de HG. Şi acolo unde ne permite legea, unde ne permite PUZ-ul, PUD-ul municipiului Bucureşti vom găsi o soluţie astfel încât să putem înfiinţa acest muzeu”.

„Repet: locaţia nu a fost stabilită pe terenul dintre Muzeul «Antipa» şi Muzeul Ţăranului Român. Ca să excludem orice speculaţie”, a încheiat el.

După ce în 2016, consilierii Primăriei Municipiului Bucureşti au votat ca imobilul din strada Lipscani 18-20 să fie acordat Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului în România, anul acesta cei mai mulţi dintre ei s-au răzgândit, iar reprezentanţii Institutului „Elie Wiesel” s-au văzut în situaţia de a căuta un alt spaţiu de cel puţin 5.000 de metri pătraţi utili.

Mandatat de Guvern, managerul Institutului „Elie Wiesel” a găsit acest spaţiu şi l-a propus spre preluare pentru Muzeul Holocaustului. Propunerea lui a fost agreată, dar situaţia este departe de a fi rezolvată.

Muzeul trebuie să aibă o suprafaţă pentru expoziţii permanente, expoziţii temporare, birouri, bibliotecă, spaţii multimedia. În luna martie a acestui an, el anunţa că finalizarea lui a fost prelungită cu până la un an şi jumătate, până în 2022.

Alexandru Florian, directorul general al Institutului, a precizat că MNIEHR trebuie să se afle într-o zonă centrală, unde există şi alte muzee, şi nu „aruncat undeva” în oraş.

Subiectul urmează să se regăsească pe ordinea de zi a Comisiei pentru cultură din Cameră, după perioada vacanţei parlamentare.

Sursa : news.ro

Mega Image continuă parteneriatului cu producătorii locali de legume... Trei copii dintr-un centru de plasament din Vaslui, bătuți cu sălbăticie! Unul dintre ei a fost lovit în cap cu un cioca...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67 milioane de lei
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x