Antena Căutare

Ministrul Finanţelor demolează ''Prima Casă''! Programul ar putea fi suspendat în 2020

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, se pregăteşte să demoleze programul "prima casă". Primul finanţist al ţării are şi o explicaţie: spune că nu suntem în criză financiară şi că românii se pot descurca şi fără acest program.

După ce a alocat doar 200 de milioane de lei, în loc de două miliarde, Florin Cîţu declară că o decizie finală în privinţa programului prima casă va fi luată în curând de Guvern, a anunţat ministrul finanţelor.

„Sunt două lucruri. Deja plafoanele pentru 2020 sunt acolo, ne uităm la el dacă face beneficii în societate aşa cum este el structurat astăzi, este un program care a apărut când economia avea nevoie de susținere, astăzi economia nu este în criză, deci nu știm dacă mai e nevoie în această formă.

Chiar dacă plafoanele la garanție au scăzut, creditele au crescut în continuare, se vede o tranziție către alte tipuri de credite, se pare că acest program nu este cel care susține singur această piaţă. Vom lua o măsură cu acest program cât de curând", a declarat Cîţu.

Școli și grădinițe închise în București din cauza gripei. Care sunt unitățile de învățământ în care au fost suspendate c... Vârstnic de 80 de ani mort în incendiu după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Campioana uitată a României. Povestea incredibilă a Lilianei Petrișor care a ajuns să trăiască în Gara de Nord | VIDEO
Campioana uitată a României. Povestea incredibilă a Lilianei Petrișor care a ajuns să trăiască în Gara de...
Cum poți reduce praful din casă. Metode simple recomandate de specialiști
Cum poți reduce praful din casă. Metode simple recomandate de specialiști Catine.ro
(P) Rolul farmaciilor în menținerea sănătății digestive
(P) Rolul farmaciilor în menținerea sănătății digestive
Ce își dorește Alp Navruz în 2026 pe plan personal și profesional. Actorul și-a transmis rezoluțiile
Ce își dorește Alp Navruz în 2026 pe plan personal și profesional. Actorul și-a transmis rezoluțiile Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme într-o formă „debilitantă”. Ce au dezvăluit apropiații artistului
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme... Elle
Care este programul magazinelor și supermarketurilor de Crăciun. Cum se lucrează pe 24, 25 și 26 decembrie 2025
Care este programul magazinelor și supermarketurilor de Crăciun. Cum se lucrează pe 24, 25 și 26 decembrie 2025 Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată HelloTaste.ro
Răsturnare de situație. Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu, cu 50 de ani mai tânăr, neagă relația: „A fost ca o mamă pentru mine”
Răsturnare de situație. Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu, cu 50 de ani mai tânăr, neagă relația: „A fost... Antena3.ro
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii useit
Horoscopul zilei de 19 decembrie 2025. Racii sunt empatici. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 19 decembrie 2025. Racii sunt empatici. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Salvare ratată: Bazinul Lunca Mare, inutil când 100.000 de oameni aveau nevoie de apă
Salvare ratată: Bazinul Lunca Mare, inutil când 100.000 de oameni aveau nevoie de apă Jurnalul
Soția lui Răzvan Lucescu, premiu important pentru traducerea unei cărți! Ana‑Maria Lucescu, apreciată și în afara României
Soția lui Răzvan Lucescu, premiu important pentru traducerea unei cărți! Ana‑Maria Lucescu, apreciată și în... Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
3.000 € salariu, fără diplome. Meseria la mare căutare în această perioadă în Franța
3.000 € salariu, fără diplome. Meseria la mare căutare în această perioadă în Franța Observator
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă MediCOOL
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului UseIT
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x