Antena Căutare

S-au făcut modificări la Legea pensiilor! Doar acești români vor mai primi banii pe care contează

Legea pensiilor a fost adoptată, miercuri, în Camera Deputaților, for decizional, iar potrivit noilor prevederi, doar anumiți români vor beneficia de pensia de invaliditate.

Legea pensiilor a fost adoptată, miercuri, în Camera Deputaților, for decizional, iar potrivit noilor prevederi, doar anumiți români vor beneficia de pensia de invaliditate.

Astfel, de pensia de invaliditate vor beneficia doar cei care au cotizat cel puțin 15 ani.

De asemenea, de această pensie de invaliditate vor beneficia doar cei care şi-au pierdut total sau cel puţin pe jumătate capacitatea de muncă. În această categorie se încadrează și accidentele de muncă şi bolile profesionale, precum și alte boli sau accidente care nu au legătură cu munca.

Articolul continuă după reclamă

Pe lângă acestea, mai sunt luate în calcul şi schizofrenia, SIDA şi neoplaziile. Aceste boli vor fi trecute în cea de-a doua categorie, pierderea pe jumătate a capacităţii de muncă.

Rămân pensiile de invaliditate pentru cei care au participat la Revoluţia din 1989.

Vor fi trei grade de invaliditate: gradul I, caracterizat de deficienţa funcţională gravă, capacitate de muncă şi autoservire diminuate; gradul II, caracterizat de deficienţa funcţională accentuată, capacitate de muncă diminuată şi capacitate de autoservire păstrată; gradul III, caracterizat de deficienţa funcţională medie, capacitate de muncă diminuată şi capacitatea de autoservire păstrată.

„Pentru orice grad de invaliditate prevăzut la alin. (1) (cele enumerate mai sus - n.red.), în funcţie de natura afectării capacităţii de muncă şi tipul raportului de muncă, capacitatea de muncă poate fi considerată păstrată pentru anumite activităţi profesionale", se arată în proiectul de lege.

Noua lege a pensiilor a fost adoptată de Camera Deputaților cu 193 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și 14 abțineri. Pentru a se aplica, Legea Pensiilor trebuie să fie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis şi publicată în Monitorul Oficial.

Elevii primesc bani! Trebuie să îndeplinești o singură condiție... Top 10 cele mai frumoase colinde din Bucovina...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Prețul aurului ar putea crește spectaculos în 2027! La ce valoare ar putea ajunge metalul prețios, potrivit estimărilor
Prețul aurului ar putea crește spectaculos în 2027! La ce valoare ar putea ajunge metalul prețios, potrivit...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 22 octombrie 2026. Report cumulat la Noroc de 1, 51 milioane de lei. Suplimentar 500.000 de lei la Loto 6/49
Rezultate Loto, 22 octombrie 2026. Report cumulat la Noroc de 1, 51 milioane de lei. Suplimentar 500.000 de lei la...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x