Antena Căutare

Neamţ: O femeie şi doi copii au murit într-un incendiu

O femeie de aproximativ 30 de ani şi doi copii ai ei, de un an şi de şapte ani, au murit în urma unui incendiu produs în judeţul Neamţ, trupurile lor fiind descoperite de pompierii care au sosit să stingă flăcările.

O femeie de aproximativ 30 de ani şi doi copii ai ei, de un an şi de şapte ani, au murit în urma unui incendiu produs în judeţul Neamţ, trupurile lor fiind descoperite de pompierii care au sosit să stingă
flăcările.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, pompierii au fost solicitaţi, duminică seară, să intervină la un incendiu izbucnit la o locuinţă în localitatea Săvineşti, comuna Poiana Teiului, la faţa locului deplasându-se mai multe autospeciale.

Echipele de intervenţie au constatat că incendiul se manifesta la acoperişul unei locuinţe cu etaj şi la o anexă. Pompierii au găsit la etajul casei respective trei persoane decedate, o femeie de aproximativ 30 de ani şi doi copii ai acesteia, unul de un an, iar celălălat în vârstă de şapte ani.

Pompierii au stabilit că focul a fost cauzat cel mai probabil de jar sau scântei, care a căzut din sistemul de încălzire pe materiale combustibile.

Articolul continuă după reclamă

Sursa : news.ro

Momente sfâșietoare la Caracal! Prietenii Alexandrei i-au făcut tort în ziua în care ar fi împlinit 16 ani: ”Te așteptăm... ”Bani de liceu” în anul școlar 2019-2020. Elevii pot primi 250 de lei pe lună...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego Sambata, 21.12.2024, 14:53
NBA Christmas Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x