Antena Căutare

Nu ne permitem nici să murim! Parohiile consideră necesare contribuţiile credincioșilor, chiar și în cazul familiilor sărace care nu au bani să-și îngroape morții

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a adus, în şedinţa de lucru de luni, precizări privind distincţia dintre taxe şi contribuţii benevole oferite de către credincioşi pentru funcţionarea unităţilor de cult, informează un comunicat al Patriarhiei Române transmis de Agerpres.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a adus, în şedinţa de lucru de luni, precizări privind distincţia dintre taxe şi contribuţii benevole oferite de către credincioşi pentru funcţionarea unităţilor de cult, informează un comunicat al Patriarhiei Române transmis de Agerpres.

Potrivit documentului citat, "taxele stabilite de consiliul parohial se referă doar la sumele plătite de credincioşi pentru concesionarea şi întreţinerea locurilor de înmormântare din cimitire".

Contribuţiile benevole reprezintă sumele oferite de credincioşi cu ocazia săvârşirii unor Sfinte Taine şi ierurgii. Cuantumul acestora este stabilit de către Consiliul Parohial şi are în vedere cheltuielile de funcţionare a parohiilor.

Sinodul BOR "a reiterat interdicţia condiţionării oficierii de către preot a slujbei înmormântării de plata vreunei taxe mai ales în cazul familiilor sărace, dar parohiile consideră necesare contribuţiile benevole ca donaţie din partea familiei pentru folosul bisericii parohiale. În aceste cazuri, preotul trebuie să elibereze chitanţe familiilor care au donat banii respectivi", subliniază Patriarhia.

Articolul continuă după reclamă

În cadrul şedinţei de lucru prezidate de patriarhul Daniel au fost luate mai multe hotărâri. Au fost desemnaţi cei trei ierarhi eparhioţi care anual se vor adăuga la membrii de drept ai Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Române (preşedintele Sinodului Permanent şi mitropoliţii din ţară şi străinătate) şi pentru Sinodul Permanent din anul 2018 au fost desemnaţi mitropolitul onorific Nifon, arhiepiscopul Târgoviştei, părintele Ignatie, episcopul Huşilor, şi părintele Mihail, episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande.

Sfântul Sinod a aprobat, în aceeaşi şedinţă, înfiinţarea programului de licenţă Artă Sacră în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, începând cu anul universitar 2018-2019.

Totodată, au fost aprobate noile steme ale următoarelor eparhii: Arhiepiscopia Craiovei, Arhiepiscopia Tomisului, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, Episcopia Ortodoxă Română a Ungariei, Episcopia Daciei Felix şi Episcopia Ortodoxă Română a Canadei.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române "a luat act cu apreciere de referatul Sectorului relaţii bisericeşti, interreligioase şi comunităţi bisericeşti externe al Administraţiei Patriarhale privind participarea delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române, conduse de patriarhul României, la evenimentele organizate la Moscova în perioada 2-5 decembrie 2017 cu prilejul sărbătoririi centenarului restabilirii Patriarhiei în Biserica Ortodoxă Rusă", mai arată Patriarhia.

Carne vândută de pe jos, în prag de Sărbători! Imaginile surprinse într-o piață din Capitală au stârnit revoltă... Zi de însemnătate mare pentru credincioși, înainte de Nașterea Domnului! Ce sărbătoresc românii mâine, pe 19 decembrie ș...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Tot mai mulți influenceri renunță la rețelele sociale și se întorc la joburile de corporație. Ce se ascunde în spatele deciziei
Tot mai mulți influenceri renunță la rețelele sociale și se întorc la joburile de corporație. Ce se ascunde...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mișcare de amploare la Microsoft! 60.000 de angajați, vizați de un program de plecări voluntare
Mișcare de amploare la Microsoft! 60.000 de angajați, vizați de un program de plecări voluntare
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x