Un caz incredibil a avut loc la Timișoara, unde o familie a fost salvată de la moarte de câine, după ce bradul din sufragerie a luat foc chiar în Ajunul Crăciunului.
Un apartament de pe strada Petru Olariu din Timişoara a fost la un pas să ia foc în noaptea de 24 spre 25 decembrie. În timp ce membrii familiei dormeau, bradul din sufragerie a luat foc. Câinele familiei i-a alertat, însă, pe stăpâni.
Treziţi din somn, oamenii au sunat la 112. Pompierii s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială de stingere a incendiilor cu apă şi spumă.
Până la sosirea pompierilor, focul s-a extins la covor și la o perdea, însă a fost lichidat înainte de a cuprinde apartamentul.
Cel mai probabil, focul a izbucnit în urma unui scurtcircuit la instalaţia de la pomul de Crăciun.