Antena Căutare

O femeie din Alba și-a reclamat soțul că refuza să pună lemne pe foc, să își încălzească copiii. Ce a urmat a lăsat-o mască

O femeie din Alba și-a reclamat soțul că refuza să pună lemne pe foc, pentru a-și încălzi copiii, dar ceea ce a urmat a lăsat-o mască și a afectat întreaga familie.

Ilustrație.

Potrivit Jandarmeriei Alba, un echipaj de jandarmi din Câmpeni a intervenit, marţi seara, la Roşia Montană, în urma unui apel la 112.

O femeie a cerut intervenţia forţelor de ordin deoarece soţul ei, un bărbat în vârstă de 41 de ani, refuza să pună mai multe lemne pe foc, în aşa fel încât copiii familiei să se încălzească.

Jandarmii au încercat să discute cu bărbatul, dar acesta, aflat sub influența alcoolului, a devenit început să amenințe și să înjure forţele de ordine.

La solicitarea jandarmilor de a se legitima, bărbatul a devenit și mai agresiv, potrivit Mediafax.

Articolul continuă după reclamă

Acesta a primit o amendă de 1.500 de lei pentru săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora şi pentru refuzul de a furniza date pentru stabilirea identităţi sale.

Ministerul Sănătății, lupta pro alăptare la sân! Care sunt soluțiile... Bogdan Aurescu spune că nu există cetăţeni români printre victimele atacurile cu rachete ale Iranului în Irak...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Unde găsești case din containere la cheie în România?
(P) Unde găsești case din containere la cheie în România?
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) SUV-ul lui Robert Lewandowski poate fi testat și în România.Cum poți câștiga un Family City Break la CHERY Open Doors
(P) SUV-ul lui Robert Lewandowski poate fi testat și în România.Cum poți câștiga un Family City Break la CHERY...
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Antonia, criticată dur după cea mai recentă apariție. Ținuta artistei a stârnit un val de reacții. Ce i-au reproșat fanii: „Este de jale...” Foto
Antonia, criticată dur după cea mai recentă apariție. Ținuta artistei a stârnit un val de reacții. Ce i-au... Elle
Ada Galeș a pierdut o sarcină. Actrița a vorbit pentru prima dată despre ce s-a întâmplat
Ada Galeș a pierdut o sarcină. Actrița a vorbit pentru prima dată despre ce s-a întâmplat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
O elevă din Galați a fost nemulțumită de media 9,10 la Bac 2026 și a făcut contestație. Când s-au afișat rezultatele a avut o surpriză
O elevă din Galați a fost nemulțumită de media 9,10 la Bac 2026 și a făcut contestație. Când s-au afișat... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
REPORTAJ. Tură de noapte la metrou: milioane de vieți garantate pe un caiet A4. Viața nevăzută a „liniorilor” din galeriile Metrorex
REPORTAJ. Tură de noapte la metrou: milioane de vieți garantate pe un caiet A4. Viața nevăzută a... Jurnalul
Prințul William înțelege reconcilierea tatălui său cu Harry, dar nu îl iartă
Prințul William înțelege reconcilierea tatălui său cu Harry, dar nu îl iartă Kudika
Zodiile care scapă de stres până pe 20 iulie. Sfântul Ilie le aduce doar noroc și belșug
Zodiile care scapă de stres până pe 20 iulie. Sfântul Ilie le aduce doar noroc și belșug Redactia.ro
Locul din România unde poți culege cireșe gratis. Cu o singură condiţie
Locul din România unde poți culege cireșe gratis. Cu o singură condiţie Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști semnele anxietății la copii și cum să reacționezi
Cum să recunoști semnele anxietății la copii și cum să reacționezi DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x