Antena Căutare

O polițistă de 30 de ani, însărcinată în opt luni, diagnosticată cu cancer! Polițistul Marian Godină, apel disperat: ”Ce ziceți, reușim să facem o minune?”

O polițistă în vârstă de 30 de ani, care este însărcinată în opt luni de zile, a fost diagnosticată cu o formă de cancer. Cazul a fost făcut public chiar de polițistul Marian Godină, care a făcut un apel umanitar. 

O polițistă în vârstă de 30 de ani, care este însărcinată în opt luni de zile, a fost diagnosticată cu o formă de cancer. Cazul a fost făcut public chiar de polițistul Marian Godină, care a făcut un apel umanitar.

Georgiana Bălan, care lucrează la Serviciul de Investigații Criminale, a fost diagnosticată cu cancer și peste o lună urmează să nască. Ea a fost diagnosticată, în luna noiembrie, cu melanom malign în stadiul 3 (cancer de piele).

„Până în prezent a fost operată de două ori la piciorul drept, unde a avut o aluniţă care s-a dovedit canceroasă. Tratamentul pe care trebuie să îl urmeze imediat după naştere este imunoterapia pe o perioadă de 1 an de zile, tratament care nu este decontat de stat în stadiul 3 şi costă aproximativ 75.000 GBP (lire sterile).

Melanomul este cea mai agresivă formă de cancer de piele, existând posibilitatea ca în câteva luni, boala să evolueze în stadiul 4, stadiul final.

Articolul continuă după reclamă

Dacă nu strangem suma respectivă pentru tratament, îi este frică că nu va putea să îşi vadă băieţelul crescând, să îl strângă la piept şi să fie lângă el când va face primii paşi sau să-l audă zicând cuvantul mama”, este mesajul postat pe Facebook de soţul Georgianei.

Polițistul Marian Godină a anunțat, de asemenea, că se implică pentru a strânge banii necesari pentru tratamentul colegei sale. El a lansat un apel umanitar pe Facebook, în ziua de Crăciun.

„Ce ziceți, mai reușim încă o dată să facem minuni împreună, mai ales acum, în ziua de Crăciun? Hai să vedem până mâine toată suma strânsă, eu zic că ne putem mobiliza. Și un share ajută!

Colega mea, Georgiana, este polițistă la Serviciul de Investigații Criminale. În vârstă de doar 30 de ani și însărcinată în luna a opta, a fost diagnosticată cu cancer de piele în stadiul 3. Este nevoie urgentă de suma de bani necesară tratamentului”, a scris Marian Godină.

Poliţistul spune că donaţiile pot fi făcute direct pe Facebook sau în conturile de mai jos: Conturi deschise pe numele BALAN GEORGIANA MIRABELA:

CONT LEI: RO41RZBR0000060020677824

CONT EURO : RO45RZBR0000060017859708

REVOLUT : Alina +40760946898

O familie, salvată de la moarte, în noaptea de Crăciun! Reacția patrupedului atunci când bradul familiei a luat foc... Cum va fi vremea de Revelion. Anunțul de ultimă oră făcut de meteorologi: ”Se vor înregistra precipitații!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce te relaxezi mai repede într-o cameră de hotel decât în propria locuință, chiar dacă este mai mică. Explicația surprinzătoare
De ce te relaxezi mai repede într-o cameră de hotel decât în propria locuință, chiar dacă este mai mică....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate LOTO - Joi, 12 noiembrie 2026: 4,5 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,56 milioane de lei la Joker în joc
Rezultate LOTO - Joi, 12 noiembrie 2026: 4,5 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,56 milioane de lei la Joker în joc
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x