Antena Căutare

Omar Hayssam a fost condamnat la 16 ani de inchisoare. Decizia ICCJ este definitiva

Omar Hayssam a fost condamnat, vineri, la 16 ani de inchisoare, in dosarul Volvo, decizia instantei supreme fiind definitiva.

Potrivit anchetatorilor, Hayssam a luat in leasing mai multe utilaje pe care le-a trimis apoi in Siria si Egipt, la firmele controlate de el, prejudiciul adus acestora fiind de 1,6 milioane de euro, scrie Mediafax.

In dosar au mai fost implicati si Omar Mohamad si Quasim Essa, care au primit aceeasi pedeapsa.

Pe 20 septembrie 2005, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) au dispus trimiterea in judecata a lui Omar Hayssam, Omar Mohamad si Quasim Essa, pentru inselaciune. Potrivit procurorilor, Omar Hayssam, ca presedinte al grupului de firme Manhattan, a initiat o grupare infractionala la care au aderat Omar Mohamad si Quasim Essa, "avand drept scop inducerea in eroare a mai multor parti vatamate, cu ocazia achizitionarii in sistem leasing a mai multor utilaje, scopul final fiind exportarea acestora in Siria si Egipt de catre societati comerciale controlate de catre inculpatul Omar Hayssam, fara achitarea ratelor de leasing".

In 2008, Hayssam a fost condamnat de ICCJ, in lipsa, la 20 de ani de detentie pentru implicarea in rapirea jurnalistilor romani. Intr-un alt dosar, in 8 octombrie 2012 Omar Hayssam a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea la doi ani de inchisoare cu executare pentru trecerea frauduloasa a frontierei, in timp ce fratii acestuia - Mukhles si Mahmoud - si omul de afaceri Mustafa Tartoussi, acuzati ca i-ar fi inlesnit fuga din tara, au fost achitati.

Articolul continuă după reclamă

Pedeapsa dispusa in cazul lui Omar Hayssam a fost contopita cu cea de 20 de ani primita anterior pentru terorism, urmand sa execute pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani de inchisoare. Sentinta nu este definitiva, putand fi atacata cu recurs la ICCJ.

Sirianul Omar Hayssam este urmarit general national si international in baza unui mandat de arestare preventiva emis in lipsa de catre Curtea de Apel Bucuresti.

Ninsori abundente si viscol. Iata prognoza meteorologilor pana in februarie... DN1 blocat la iesirea din Bucuresti spre Ploiesti, in urma unui accident rutier soldat cu un mort...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mark Zuckerberg schimbă direcția donațiilor și investește 50 de milioane de dolari într-un proiect din California. Ce va construi
Mark Zuckerberg schimbă direcția donațiilor și investește 50 de milioane de dolari într-un proiect din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu trebuie să folosești apă după expunerea la spray paralizant. Ce recomandă specialiștii pentru calmarea arsurilor
De ce nu trebuie să folosești apă după expunerea la spray paralizant. Ce recomandă specialiștii pentru calmarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x