Antena Căutare

Pentru unii elevi, școala începe mai devreme! Anunțul făcut de Ministrul Educației cu privire la deschiderea noului an școlar

Ministrul Educației, Adrian Curaj, a anunțat marți că deschiderea festivă a viitorului an școlar va avea loc pe 15 septembrie, dar că elevii vor fi invitați în unitățile de învățământ cu trei zile mai devreme pentru "povești de vacanță".

Ministrul Educației, Adrian Curaj, a anunțat marți că deschiderea festivă a viitorului an școlar va avea loc pe 15 septembrie, dar că elevii vor fi invitați în unitățile de învățământ cu trei zile mai devreme pentru "povești de vacanță", notează Agerpres.

"Copiii vor fi invitați la școală pe 12 septembrie, pentru primele trei zile care sunt povești de vacanță. Pe data de 15 o să începem școala obișnuită. Deci, un fel de școală altfel, neobligatorie, dar ce frumos este să spui povești, iar intrarea aceasta în școală va fi naturală. 12 este o zi de luni. 15 va fi începutul școlii și sperăm că vor mai fi mici ingrediente referitoare la școala altfel", a spus ministrul.

Adrian Curaj a participat marți la conferința "Învățământul profesional dual — drumul de la idei la practică".

BAC 2016: Începe proba de evaluare a competenţelor digitale. Când vor avea loc probele scrise... Imagini apocaliptice după tornada care a avut loc în județul Mureș! Case fără acoperiș și stâlpi de electricitate puși l...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) Cel mai scump lucru după un accident nu este dauna. Este timpul tău
(P) Cel mai scump lucru după un accident nu este dauna. Este timpul tău
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Rezultate Loto azi, 30 aprilie 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 30 aprilie 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc...
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost surprinși foștii parteneri
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai importantă persoană
Ultimele declarații ale femeii moartă în condiții suspecte în București! A apărut alături de cea mai... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Prima demisie din PSD, din cauza alianței cu AUR. „Am refuzat să semnez moțiunea de cenzură”
Prima demisie din PSD, din cauza alianței cu AUR. „Am refuzat să semnez moțiunea de cenzură” Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea construcțiilor de autostrăzi!
Ilie Bolojan refuză să demisioneze! Premierul amenință cu sistarea marilor proiecte, inclusiv cu blocarea... BZI
Reportaj: Un nou „Nordis”, dar cu ceva în plus: șoareci
Reportaj: Un nou „Nordis”, dar cu ceva în plus: șoareci Jurnalul
Călin Donca îl critică dur pe Dorian Popa după nuntă: Nu este un exemplu pentru tinerii din ziua de astăzi...
Călin Donca îl critică dur pe Dorian Popa după nuntă: Nu este un exemplu pentru tinerii din ziua de astăzi... Kudika
Continuă despărțirile în showbizul românesc. O vedetă a anunțat separarea de iubit
Continuă despărțirile în showbizul românesc. O vedetă a anunțat separarea de iubit Redactia.ro
Satul cu cel mai curat aer din Europa a ars complet. Sute de oameni au rămas pe drumuri
Satul cu cel mai curat aer din Europa a ars complet. Sute de oameni au rămas pe drumuri Observator
Orez vs. quinoa: care cereală este mai nutritivă
Orez vs. quinoa: care cereală este mai nutritivă MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x