Antena Căutare

Personalităţi din lumea întreagă susţin Ziua Mondială a Refugiatului 2014

Peste 20 de Ambasadori ai Bunăvoinţei pentru UNHCR şi celebrităţi din toată lumea printre care scriitorul Khaled Hoseini, actriţa germană Diane Kruger şi artistul columbian Juanes au lansat de curând o serie de mesaje video, într-o campanie de susţinere a familiilor de refugiaţi, cerând publicului să se solidarizeze prin distribuirea poveştilor acestora.

| Hepta

Peste 20 de Ambasadori ai Bunăvoinţei pentru UNHCR şi celebrităţi din toată lumea printre care scriitorul Khaled Hoseini, actriţa germană Diane Kruger şi artistul columbian Juanes au lansat de curând o serie de mesaje video, într-o campanie de susţinere a familiilor de refugiaţi, cerând publicului să se solidarizeze prin distribuirea poveştilor acestora.

Într-o perioadă în care conflictele au forţat un număr record de persoane să îşi abandoneze casele, UNHCR a mobilizat Ambasadorii Bunăvoinţei şi alte celebrităţi pentru a face cunoscute poveştile despre curaj şi supravieţuire ale refugiaţilor, în incercarea de a atrage şi mai multă atenţie asupra impactului devastator al războiului asupra familiilor de refugiaţi.

Actori precum Emma Thompson, Kristin Davis, David Morrissey, regizorul Wes Anderson, top-modelul/designerul Alek Wek şi, cîântăreaţa Kat Graham se numără printre cei care s-au alăturat campaniei UNHCR, oferind mărturii impresionante ale experienţei personale legate de exil sau întâlniri cu persoane refugiate.

Poveştile lor pot fi găsite pe pagina de campanie a UNHCR, la adresa stories.unhcr.org/ (in limba engleză) şi stories.unhcr.org/ro/ (în limba română)
unde sunt disponibile şi alte poveşti evocate de jurnalişti, fotografi, de lucrători umanitari sau chiar de refugiaţii înşişi.

Articolul continuă după reclamă

Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, Antonio Guterres a spus: ”În condiţiile în care violenţele au forţat un număr record de persoane să se refugieze, ne aflăm în faţa unor dificultăţi fără egal în ceea ce priveşte protecţia şi asistenţa acesora. Toţi aceşti suporteri ai UNHCR ne ajută să spunem povestea refugiaţilor, o poveste despre suferinţă dar şi despre curajul şi rezistenţa extraordinare de care dau dovadă refugiaţii în faţa adversităţii.”

Videoclipurile celebrităţilor şi poveştile refugiaţilor fac parte dintr-o campanie media ce precede Ziua Mondială a Refugiatului, sărbătorită pe 20 iunie.

”Fiecare poveste merită citită”

UNHCR invită publicul să participe la campania dedicată Zilei Mondiale a Refugiatului pentru a face cunoscute poveştile refugiaţilor şi a susţine astfel familiile forţate să se refugieze.

Despre Ziua Mondială a Refugiatului 2014

În 20 iunie, cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului, UNHCR celebrează puterea şi rezistenţa a milioane de persoane forţate să-şi abandoneze casele din cauza războaielor şi abuzurilor asupra drepturilor omului. Un număr record de persoane dezrădăcinate a fost înregistrat pe parcursul ultimului an.

În 2014, UNHCR cere publicului din întreaga lume să arate susţinere pentru cauza familiilor forţate să se refugieze, făcând cunoscută povestea refugiaţilor. Poveştile refugiaţilor pot fi citite şi distribuite vizitând pagina de campanie a UNHCR:

http://stories.unhcr.org/ro (limba română)
http://stories.unhcr.org (limba engleza)

Oricine are o astfel de poveste de spus, o poate încărca pe această pagina de campanie.

• Kristin Davis, actriţă americană

"Povestea mea pentru Ziua Mondială a Refugiatului este despre Haiwa, o femeie remarcabilă şi curajoasă care m-a emoţionat şi m-a inspirat şi pe care am cunoscut-o în timpul vizitei mele în tabăra de refugiaţii Dadaab/ Kenya. Adesea refugiaţii sunt portretizaţi în postură de victime însă această femeie mi-a arătat extraordinara putere de care aceştia dau dovada. N-o voi uita niciodată”.

• Khaled Hosseini, Ambasador al Bunăvoinţei pentru UNHCR

“De-a lungul vieţii mele şi în munca mea pentru UNHCR, am văzut cât de departe poate merge un părinte, câte sacrificii poate face şi ce decizii cumplite este obligat să ia pentru a-şi apăra copiii, pentru a-i feri de ameninţarea violenţei, persecuţiei şi de ororile războiului. Aceşti părinţi, aceşti copii sunt supravieţuitori. În pofida pierderii căminului, a agoniselii de o viaţă, a celor dragi, a patriei lor , familiile de refugiaţi din toată lumea dau dovadă de curaj, rezistenţă şi hotărăre cu adevărat emoţionante. Aceasta este povestea ce trebuie spusă lumii întregi”.

• Emma Freud, journalist, commentator TV

”Sunt o refugiaţă la a doua generaţie şi am fost onorată atunci când UNHCR mi-a cerut să spun povestea familiei mele, pentru a marca Ziua Mondială a Refugiatului. Cred că toţi avem o imagine a ceea ce înseamnă un refugiat – dar termenul acesta acoperă atât de multe poveşti şi istorii… Pe mulţi dintre noi, experienţa refugiului ne uneşte printr-un fir invizibil, fără ca măcar să ne dăm seama”.
Freud este strănepoata lui Sigmund Freud, fiica politicianului şi omului de televiziune Clement Freud şi nepoata artistului Lucian Freud.

Viața dincolo de coroană! Cealaltă față a Regelui Filip al VI-lea... Două cutremure în mai puţin de 30 de minute! România, zguduită din nou...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din Europa și planete
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce trebuie verificat
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x