Antena Căutare

Polițiști condamnați la ani grei de închisoare, cu executare, după ce au fost prinși cerând mită de la șoferi

Ani grei de închisoare, cu executare, pentru doi polițiști care cereau mită șoferilor prinși trecând pe culoarea roșie a semaforului în zona Răzoare din București.

Ani grei de închisoare, cu executare, pentru doi polițiști care cereau mită șoferilor prinși trecând pe culoarea roșie a semaforului în zona Răzoare din București.

Claudiu Aurel Cojocariu şi Marius Gabriel Necula, agenţi în cadrul Secţiei 17 Poliţie din Capitală, au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la câte 6 ani de închisoare cu executare, ei fiind acuzaţi că cereau mită de la şoferii prinşi că treceau pe culoarea roşie a semaforului în zona Răzoare.

Potrivit deciziei instanţei, Claudiu Aurel Cojocariu şi Marius Gabriel Necula au interdicţia de a exercita profesia de poliţist, pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În acelaşi dosar, alţi doi poliţişti, Constantin Cristian Rădulescu şi Adrian Stobocică, au fost condamnaţi la 3 ani de închisoare cu suspendare, ei fiind obligaţi să muncească 100 de zile în folosul comunităţii, primul în cadrul a două şcoli din Slatina, judeţul Olt, iar al doilea - poliţist la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului din sectoarele 3 şi 5 din Bucureşti.

Articolul continuă după reclamă

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Cei patru poliţişti au fost trimişi în judecată în iunie 2017 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie - luare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă.

Procurorii susţin că Aurel Cojocariu şi Marius Gabriel Necula, agenţi în cadrul Secţiei 17 Poliţie, au pretins şi primit bani de la şoferi, pentru a nu îi sancţiona sau pentru a interveni în favoarea lor pe lângă alţi oameni ai legii.

„În ziua de 27.03.2017, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu privind circulaţia pe drumurile publice, agenţii de poliţie au pretins şi primit de la un conducător auto suma de 900 de lei, în schimbul influenţei pe care urmau să o exercite pe lângă funcţionarii competenţi, în vederea ştergerii înregistrărilor efectuate de camerele de supraveghere din zona intersecţiei dintre bulevardul Timişoara şi strada Răzoare, care surprindeau comiterea unei contravenţii de către conducătorul auto, respectiv nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului la pătrunderea în intersecţie”, declara PTB.

De asemenea, poliţiştii au fost acuzaţi că i-au cerut aceluiaşi şofer 200 de euro, pentru a nu aplica măsura suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice şi amenda contravenţională corespunzătoare abaterii constatate. Ulterior, Marius Gabriel Necula a primit de la conducătorul auto suma de 200 de euro, fiind prins în flagrant de procurori.

Anchetatorii au mai constatat că poliţiştii au pretins şi primit de la un alt conducător auto suma de 600 de lei, pentru a nu îi suspenda permisul şi a nu îl sancţiona contravenţional.

„O parte din această sumă de bani a fost pretinsă şi în schimbul influenţei pe care cei doi lucrători de poliţie urmau să o exercite pe lângă funcţionarii competenţi, în vederea ştergerii înregistrărilor efectuate de camerele de supraveghere din zona intersecţiei dintre bulevardul Timişoara şi strada Răzoare, care surprindeau comiterea contravenţiei în cauză, respectiv nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului la pătrunderea în intersecţie”, menţiona PTB.

Copilul erou care și-a scos surorile din flăcări a mai salvat un băiat! Cine este micuțul Emanuel Bojian... Semnificația zilei de 10 mai: Cum sărbătoreau românii Ziua Regalității...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mark Zuckerberg schimbă direcția donațiilor și investește 50 de milioane de dolari într-un proiect din California. Ce va construi
Mark Zuckerberg schimbă direcția donațiilor și investește 50 de milioane de dolari într-un proiect din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu trebuie să folosești apă după expunerea la spray paralizant. Ce recomandă specialiștii pentru calmarea arsurilor
De ce nu trebuie să folosești apă după expunerea la spray paralizant. Ce recomandă specialiștii pentru calmarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x