Antena Căutare

Poliţiştii din Buzău au realizat cea mai mare captură de arme de vânătoare şi muniţie din ultimii 20 de ani; armele erau introduse ilegal în ţară. FOTO

Poliţiştii din Buzău au realizat cea mai mare captură de arme de vânătoare şi muniţie din ultimii 20 de ani şi au destructurat o reţea de braconieri care vânau pe fonduri de vânătoare ale AJVPS, cu sprijinul unor paznici. Opt persoane sunt cercetate pentru braconaj şi pentru introducerea în ţară în mod ilegal a unor arme şi muniţii. Este vizat şi paznicul unui fond de vânătoare.

Potrivit Poliţiei Judeţene Buzău, acţiunea împotriva celor care deţin ilegal arme de vânătoare şi participă la partide ilegale de vânătoare a debutat la începutul lunii, când poliţiştii au descins la locuinţele a doi bărbaţi din Gura Teghii, posesori de arme de vânătoare, cu privire la care existau date că au preocupări în ceea ce priveşte braconajul cinegetic.

În urma desfăşurării percheziţiei, poliţiştii au ridicat două arme de vânătoare, aproximativ 220 de cartuşe de vânătoare, precum şi peste 50 de kilograme de carne de vânat în diferite stadii de preparare, un craniu de urs, un trofeu de cerb şi fragmente osoase de porc mistreţ.

Ulterior, 10 percheziţii au fost făcute la adrese din Mărăcineni, Verneşti, Gălbinaşi, Scorţoasa, Merei şi în municipiul Buzău. De această dată, vizaţi au fost patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 33 şi 61 de ani din Merei,
Mărăcineni şi Buzău.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 14 arme, din care 11 letale, deţinute legal şi folosite la activităţi de braconaj, aproape 2200 cartuşe, o arbaletă cu 3 săgeţi cu vârfuri metalice, 5,6 kg de alice, mai multe dispozitive pentru confecţionarea cartuşelor, precum şi dispozitive pentru transformarea armelor cu care indivizii vânau. Totodată, au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor şi 129 de kilograme carne vânat (mistreţ, căprior, iepure).

Articolul continuă după reclamă

Din cercetări a reieşit că unul dintre bănuiţi, în vârstă de 45 de ani, din Mărăcineni, ar fi introdus ilegal în ţară arme şi muniţii, pe care ulterior
le-ar fi pus în circulaţie către ceilalţi buzoieni şi totodată le-ar fi folosit la braconaj.

În final, poliţiştii buzoieni au descins la o altă locaţie din Insula Mare a Brăilei, la domiciliul unui bărbat de 59 de ani, de unde au ridicat pentru continuarea cercetărilor 9.035 cartuşe de calibre diferite, susceptibile a fi introduse ilegal în ţară, precum şi peste 2.500 exemplare păsări, sitari, ciocârlii, raţe becaţine, etc, despre care specialiştii urmează să stabilească dacă fac parte dins pecii protejate.

În acest dosar, în care poliţiştii apreciază că au realizat cea mai mare captură de arme de vânătoare şi muniţie din ultimii 20 de ani, 8 persoane sunt cercetate pentru braconaj şi pentru introducerea în ţară în mod ilegal a unor arme şi muniţii, iar un bărbat a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Suspecţii desfăşurau activităţi de braconaj pe un fond privat, dar şi pe mai multe fonduri de vânătoare ale AJVPS.

Cercetările au scos la iveală chiar implicarea unui paznic de vânătoare, asupra căruia există suspiciunea de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Sursa : news.ro

Prahova: Un autobuz cu 14 persoane la bord a lovit un autoturism parcat, după explozia unui pneu; două persoane care se ... Pensii speciale pentru mai multe categorii de pensionari. Cine primește cei mai mulți bani...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Duminică, 25 octombrie 2026: Fond de câștiguri suplimentat cu 500.000 de lei, la Loto 6 din 49
Rezultate LOTO - Duminică, 25 octombrie 2026: Fond de câștiguri suplimentat cu 500.000 de lei, la Loto 6 din 49
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prețul aurului ar putea crește spectaculos în 2027! La ce valoare ar putea ajunge metalul prețios, potrivit estimărilor
Prețul aurului ar putea crește spectaculos în 2027! La ce valoare ar putea ajunge metalul prețios, potrivit...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x