Prea mulţi poliţişti în birouri şi prea puţini în stradă. Mii de oameni în uniformă sunt în pragul revoltei, după moartea poliţistului din Suceava. Nu mai vor să tacă şi să rabde. Au venit la Bucureşti şi s-au întâlnit cu ministrul de Interne şi cu premierul. Spun că de prea mulţi ani sunt trimişi în misiuni cu mâinile goale, fără veste de protecţie, cu pistoale care nu nimeresc ţinta şi cu maşini fără frâne.